Cărăşeanul îşi doreşte să ajungă un interpret de muzică populară cunoscut, pentru ca fiica sa să fie mândră de el. Profil
Născut - 07.09.1975
Educaţie - Facultatea de Administraţie Publică „Eftimie Murgu” din Reşiţa
Experienţă - Referent la Casa de Cultură a Studenţilor din Reşiţa
Familie - Căsătorit şi are o fetiţă
Narcis Goian este un bănăţean get-beget, care s-a dedicat, încă de mic, folclorului şi tradiţiei bănăţene. Inspirat de mama sa, care a cântat o scurtă perioadă, tânărul a făcut primii paşi spre lumea artistică încă de la şase ani. „Mi-a plăcut enorm, încă de mic, muzica şi dansul. Cânt şi dansez de la vârsta la care încă nu ştiam ce este muzica. Deşi alţi copii jucau fotbal sau stăteau în faţa blocului, mie îmi plăcea să stau în casă să cos goblen, să o ajut pe mama la mâncare, să cânt, să dansez, cu totul alte preocupări decât ale unui băieţel la vârsta copilăriei”, a povestit artistul.
Dansurile populare într-un cadru organizat le-a început la ansamblul şcolii unde învăţa. „Prima mea activitate într-un ansamblu a fost în şcoala generală. S-a organizat un ansamblu şi nu am ezitat nicio secundă să mă înscriu. Am dansat în ansamblul şcolii până la terminarea clasei a opta. Făceam de drag dans şi părinţii m-au sprijinit. Poate pentru mama eram visul ei neîmplinit şi mi-a fost mereu alături”, a mai adăugat Narcis. Dansatorul şi-a dorit să urmeze un liceu sau o şcoală de muzică pentru a se perfecţiona, însă, acest lucru nu a fost posibil la momentul respectiv.
Condus spre liceu de mecanică
„Pe vremea aceea era destul de greu din punct de vedere financiar să urmez o şcoală de muzică şi m-am orientat spre un liceu mecanic, o meserie bine văzută la momentul acela”, a spus Narcis. Însă, în toată această perioadă, timpul liber era ocupat de pasiunile sale: muzica şi dansul. P