Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Raportul pe Justiţie, primit cu bine de autorităţile române

Publicat in Adevarul, miercuri 22 iulie 2009 ·

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Virgil Andreieş, a afirmat astăzi, după prezentarea raportului pe justiţie al Comisiei Europene, că în ansamblu concluzia generală este că “România a recâştigat impulsul reformelor”. Andreieş a mai spus că raportul reprezintă “o radiografie realistă ce surprinde în mod obiectiv dificultăţile cu care se confruntă sistemul judiciar românesc”.

El a mai spus că principalele probleme ridicate în raportul CE se datorează “celorlalte puteri ale statului”.

“ În ce priveşte practica neunitară, cu toate eforturile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ale Consiliului Superior al Magistraturii şi Parchetului General, raportul surprinde că nu se poate realiza un nivel ridicat în condiţiile unei legislaţii lipsite de coerenţă şi stabilitate. Hăţişul legislativ constituie un risc real pentru un sistem judiciar eficient, credibil şi independent ”, a mai spus preşedintele CSM, Virgil Andrieş.

În legătură cu eforturile instituţiei pe care o conduce de recrutare de noi procurori şi judecători, şeful CSM mai spune că “ au fost anulate de semnalele contradictorii ale celorlalte puteri ale statului privind schimbarea unor prevederi referitoare la statutul magistraţilor, care au determinat pensionarea masivă, imposibil de prevăzut şi contracarat a judecătorilor şi procurorilor ”.

Anastase: întreaga clasă politică trebuie să îşi asume cu maturitate criticile

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a declarat că nu poate să nu citească cu atenţie "nuanţele critice" care apar în raport în ceea ce priveşte activitatea Parlamentului.

Anastase a spus că aceste critici sunt reale, "fie că vorbim de cazul Năstase, fie că vorbim de o întârziere în adoptarea Codurilor".

" Criticile trebuie asumate de întreaga clasă politică cu matur

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 9 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 2 ore
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

România și Bulgaria vor intra în Spațiul Schengen, dar controalele la frontierele terestre vor rămâne active. Țeapă?

NapocaNews acum 4 ore
Bulgaria și România urmează să intre în Spațiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puțin șase luni după aderarea lor, scrie Novinite. Acest acord a fost finalizat vineri la Budapesta, unde minișt

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 5 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum 2 ore
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 11 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 5 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 4 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 8 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 6 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

dum.

0°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-6°
dum.

-6°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°