Amatorii de plimbări pe bicicletă din Iaşi pot participa weekend-ul acesta la o acţiune mai puţin obişnuită. Este vorba despre un pelerinaj religios pe bicicletă, organizat de preotul paroh de la Biserica „Toma Cozma”, din Iaşi. Sursa: Maria Craus
Preotul Mihai Mărgineanu organizează sâmbătă un pelerinaj la Mănăstirea Bucium, care va începe la ora 15.00. Deplasarea până la mănăstire se va face cu bicicletele puse la dipoziţie în mod gratuit de preotul paroh şi de o firmă care sponsorizează acţiunea.
Traseul pelerinajului pe bicicletă este următorul: Biserica Toma Cozma – Copou - Bulevardul Ştefan Cel Mare - Catedrala Mitropolitană - Mănăstirea Trei Ierarhi - Podu Roş - Şoseaua Bucium - Mănăstirea Bucium.
„De obicei, preotul ajunge înaintea copiilor la mănăstire, merge cu maşina şi le pregăteşte acestora mici surpize, cum ar fi plăcinte sau dulciuri. În timpul itinerariului vom face popasuri în cadrul natural oferit de frumoasele regiuni din jurul cetăţii Iaşiului. Astfel de manifestări le-am putea considera o contribuţie, fie ea cât de mică, la încercarea de ameliorare a crizei ecologice actuale ce poate fi caracterizată drept o amplă şi acută expresie a crizei fiinţei şi lucrării omului. Cultul comodităţii, lipsa de respect faţă de mediul înconjurător, risipa iraţională, lipsa măsurii, iresponsabilitatea, nedreptatea, exploatarea, câstigul murdar ş.a sunt o parte din factorii care o provoacă”, a precizat Vasilica Onofrei, consilier al Parohiei „Toma Cozma” Iaşi.