O discuţie din CC al PCR, din 1968, şi un „plan de măsuri” privind creaţia artistică arată cum dictatorul ţinea sub control chiar şi inocentul domeniu al muzicii uşoare. Epoca de „aur” a muzicii uşoare în România s-a făcut sub atenta supraveghere a partidului şi a „conducătorului iubit”. Sursa: Fototeca comunismului

Aceştia întocmeau chiar „planuri de măsuri” cu privire la muzica pe care românii ar fi trebuit să o asculte. Stenograma şedinţei secretariatului Comitetului Central (CC) al PCR, din 25 iunie 1968, înregistrează o discuţie halucinantă dintre Nicolae Ceauşescu şi liderii comunişti.

Dictatorul strâmba din nas la muzica uşoară de atunci, adăugând câteva replici care dau de înţeles că, odată intrat în domeniul muzicii, „Geniul din Carpaţi” nu considera deloc că-şi depăşea atribuţiile.

Mai mult, în CC se discuta despre creaţia artistică în veritabili termeni de CAP: se urmărea o eventuală „recoltă” mai bogată de vocalişti şi regizori de platou. Astfel, „planul de măsuri” cuprindea organizarea unor concursuri de specializare artistică, de tipul şcolilor profesionale, şi selecţii de interpreţi valoroşi dintre amatorii care activau prin casele de cultură.

Nemulţumirea conducerii partidului capătă şi o explicaţie: tovarăşii nu erau deloc mulţumiţi de rezultatele obţinute de români la prima ediţie a Cerbului de Aur. Devenită astfel problemă de partid, ceva trebuia făcut în legătură cu muzica!

Hituri ca „De la Bumbeşti la Livezeni”

În perioada de apariţie a indicaţiilor „preţioase” ale lui Ceauşescu, luau calea undelor veritabile ode socialiste, compuse din exces de zel de unii artişti. „N-am în ţeles de ce făceau unii asta. De ce să compui aşa nişte mizerii, când 2.000 de lei luai pe o melodie din asta şi tot atâta pentru una bună!”, se întreabă şi acum compozitorul Horia Moculescu, unul