După o zi de muncă sau de studiu, nouă din zece români adoră să se lăfăie în faţa televizorului, cu telecomanda în mână. Sursa: Northfoto
În acelaşi timp, şase din zece români declară că nu merg niciodată la spectacole sau concerte, la restaurant sau cinematograf şi nici nu se culturalizează în muzee sau galerii de artă. Acestea sunt concluziile unui studiu GfK România, realizat în perioada 2-20 iunie 2009.
Potrivit cercetării, programul TV este principala activitate recreativă a românilor, după o zi la serviciu sau la şcoală. Pe următoarele locuri în topul timpului liber, cu 75%, se află „pelerinajul” în supermarketuri, pentru achiziţionarea de alimente, o dată pe săptămână, şi ascultarea muzicii preferate.
Şi dacă jumătate din populaţie citeşte săptămânal, cel puţin la nivel declarativ, ziare şi reviste, despre cărţi - datele nu sună bine. Studiul GfK arată că 39% din românii cu vârste peste 15 ani nu deschid niciodată cărţi, iar 40% se bucură de lectură cel mult o dată pe lună. Cei mai leneşi la citit sunt românii cu vârste peste 55 de ani, care trăiesc în satele din Oltenia şi Dobrogea. Nu numai cărţile contează prea puţin pentru români, ci şi mişcarea: 60% din respondenţi nu fac sport niciodată.
La întrebarea „sunteţi mulţumit de timpul liber de care dispuneţi?”, 30% spun că au prea mult timp liber şi tot 30% că au prea puţin, mai indică cercetarea GfK. Mai multe ore de relaxare ar vrea doar persoanele cu studii superioare şi vârste cuprinse între 45 şi 54 de ani. Dacă ar fi să aleagă între mai mulţi bani şi mai mult timp liber, două treimi din populaţia ţării ar bifa, pragmatic, prima variantă.