Oamenii cu bani, care fac mare caz de pioşenia lor şi-l pomenesc tot timpul pe Dumnezeu, dau de înţeles că această relaţie privilegiată cu divinitatea e şi ea o chestiune de afaceri şi de partid. Numai că una specială. Din felul în care vorbesc despre credinţă şi despre investiţii în cele bisericeşti, rezultă că Dumnezeu, cât e el de incoruptibil, totuşi se mai pretează, dacă ştii cum să-l iei.
Într-una dintre cele mai avântate adresări publice către Cel de Sus, închinăciosul numărul unu al României a vorbit despre taina darului din dar. Ca şi cum faţă de Fisc îşi permite unele licenţe, dar cu impozitul către Dumnezeu e la zi. Mai mult, şi-a însoţit rostirea cu acelaşi zâmbet de şmecher de cazino, cu care îşi povesteşte noroacele în tranzacţiile cu case şi terenuri, faptul însemnând la el că Dumnezeu primeşte un procent suficient de mare, ca să nu-l abandoneze niciodată DNA-ului şi penalului.
Aceşti oameni cu bani, care nu pierd nici un prilej să-L pomenească pe Domnul şi să-i bată temenele la televizor, văd în legătura cu popii şi cu biserica un fel de asigurare dublă atât pentru cele lumeşti, cât şi pentru cele veşnice.
Dai un ban, dar face!
Nu-i nici un secret pentru nimeni că în Rai e democraţie adevărată, dar la alt nivel: se circulă numai cu Bentley şi cu Rolls Royce, cu marfă chinezească e voie numai în sectoarele pentru babe şi bigoţi, iar râurile de lapte şi miere vin direct de la Producător. Eu, unul, nu-i invidiez pe cei care întorc banii cu lopata, fie că-i jefuiesc pe micii dreptcredincioşi, fie că spoliază bugetul de stat. Nu-i invidiez, vreau să zic, pentru viaţa pe care o duc pe pământ, dar pentru viaţa de dincolo, da. Cu banii lor, au cumpărat cam tot ce-i de cumpărat într-o existenţă de pământean, dar într-o veşnicie, în Paradis, lucrurile se schimbă. Pentru cumpărăturile din buticurile c
