Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Brăileni iertaţi de moarte

Publicat in Vocea Brailei, miercuri 22 iulie 2009 ·

* au căzut cu avionul, s-au electrocutat, s-au aflat în maşini rupte în bucăţi în accidente teribile, au fost împuşcaţi cu arme recunoscute pentru eficacitatea lor mortală sau a trecut trenul peste ei * unii brăileni au supravieţuit miraculos deşi au fost protagoniştii unor astfel de incidente terifiante * destinul, sau poate doar întâmplarea, le-a permis să supraveţuiască, dându-le o a doua şansă la viaţă

Un adevăr implacabil înscris în legile naturii a fost rezumat de înţelepciunea populară românească în următoarele cuvinte: "Cu o moarte toţi suntem datori!". Simplu şi la obiect! Când îţi vine sorocul, te duci la cele veşnice, împlinindu-ţi condiţia de om muritor. Contează, însă, când şi cum îţi sună ceasul cel de pe urmă. Iar ultimul gong depinde încă în totalitate de voinţa Morţii. O fi ajuns omenirea la un asemenea grad de cunoaştere încât să poată merge pe Lună, dar clipa când fiecare dintre noi păşeşte pragul eternităţii rămâne la alegerea destinului. Unii sunt sortiţi să moară prea tineri din cauza vreunei boli nemiloase, alţii se chinuie cu bătrâneţile încât ajung să-şi dorească nefiinţa. Prinşi undeva la mijloc sunt cei ce se întâlnesc cu moartea în acele teribile fracţiuni de secundă ale unui accident nefericit. Printre aceştia din urmă se află şi acele cazuri rarisime când destinul înduplecă moartea să îi ofere celui în cauză o nouă şansă la viaţă. Cine trece prin aşa ceva îşi leagă existenţa de un miracol. Miracolul vieţii iertată de moarte...

Câţiva brăileni contemporani cu noi au fost protagoniştii unor supravieţuiri miraculoase. Unul dintre ei s-a aflat într-un avion prăbuşit în mare, unul a fost electrocutat de o linie de înaltă tensiune, alţii se aflau în maşini rupte în bucăţi de un impact teribil iar alţii au fost impuşcaţi sau a trecut trenul peste ei şi doar i-a zgâriat un pic.

Când s-a întâmplat accidentul, Eugen Ciocâ

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 8 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 7 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 5 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 13 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 12 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Foto Cum arată Elena Udrea după 3 ani de detenție

Adevarul acum 12 ore
Îmbrăcată într-un deux pieces alb, format din vestă și pantaloni, Elena Udrea a ieșit în jurul orei 16.00 pe poarta Penitenciarului Târgșor, lăsând impresia că este mai puternică după cei 3 ani și 4 luni de detenție.

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Vremea

București
acum

15°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

17°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

10°
vin.

10°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°