Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Panou ilegal cu „Ţinutul Secuiesc”

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 22 iulie 2009 ·

Prefectura Covasna a cerut Tribunalului Covasna anularea autorizaţiei de construcţie pentru un panou publicitar „Ţinutul Secuiesc” din localitatea Aita Mare, situată la intrarea în judeţ dinspre Braşov. Sursa: Adrian Moise

Prefectul Codrin Munteanu a declarat pentru EVZ că soliticarea a fost făcută săptămâna trecută după ce Inspectoratul de Stat în Construcţii a stabilit că autorizaţia de construcţie nu întruneşte condiţiile de legalitate.

Mai exact, hotărârea prin care consiliul local Aita Mare a donat Consiliului Judeţean (CJ) Covasna terenul pe care a fost ridicat panoul a fost anulată de Tribunalul Covasna tot pe motive de nelegalitate.

CJ a instalat panoul inscripţionat „Szekelyfold-Ţinutul Secuiesc-Szeklerland” pe 29 mai 2008, în plină campanie electorală pentru alegerile locale. Panoul de 3,5 metri pe 2 metri se dorea a fi, potrivit fostului preşedinte al CJ Covasna, în prezent vicepreşedinte, Demeter Janos, „unul turistic, care să marcheze intrarea într-o zonă cu specific aparte”.

Pentru că reprezentanţii CJ s-au temut încă de atunci ca panoul să nu fie înlăturat, l-au amplasat la 20 de metri de drumul judeţean 131, pe marginea unui lan de orzoiacă, pe un teren jumătate privat, jumătate al consiliului local Aita Mare.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump suspendă pentru 90 de zile noile tarife vamale, cu excepția celor împotriva Chinei

HotNews acum 4 ore
Președintele american Donald Trump a anunțat miercuri că a autorizat o pauză de 90 de zile în aplicarea noilor taxe vamale suplimentare „reciproce”, precum și a tarifului de bază de 10% pentru toate importurile în SUA, informează agențiile internați

Nicușor Dan susține că nu a fost implicat în sprijinul anunțat de USR. „Este o decizie corectă”

Adevarul acum 2 ore
Candidatul independent în alegerile prezidențiale Nicușor Dan a declarat, miercuri seară, că nu a fost implicat în decizia conducerii USR de a-i retrage Elenei Lasconi sprijinul pentru alegerile prezidențiale în favoarea.

Claudiu Târziu și-a dat demisia din AUR după 6 ani. Vrea să-și facă alt partid: „AUR a fost înlocuit cu Partidul George Simion”

Libertatea acum 2 ore
Claudiu Târziu, fost președinte al Consiliului Național și cofondator al AUR, și-a anunțat miercuri, 9 aprilie, demisia din partidul condus de George Simion.

VIDEO Călin Georgescu rupe tăcerea despre interviul cu Tucker Carlson, amânat după ce a fost promovat intens de Realitatea Plus. „Toate la timpul lor”

HotNews acum o ora
Călin Georgescu, fost candidat independent la alegerile prezidențiale de anul trecut, anulate de CCR, a anunțat miercuri seară că interviul pe care i l-a acordat jurnalistului conservator american Tucker Carlson și care urma să fie difuzat de postul

Emisiunile zilei de joi, 10 aprilie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Rusia „trage” China în războiul său cu Ucraina, acuză Zelenski

HotNews acum 45 minute
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat miercuri Moscova că trage China în războiul său cu Ucraina, după capturarea unor presupuși cetățeni chinezi care luptă în cadrul armatei ruse pe teritoriul ucrainean, relatează AFP. Rușii „trag alte

Ilie Bolojan susține proiectul de lege privind pensiile magistraților: „Nu ne mai putem pensiona magistrații la 47, la 50 de ani”

HotNews acum 3 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan consideră că magistrații nu ar trebui să se mai pensioneze la 47 sau 50 de ani, când, spune el, aceștia sunt la maturitatea vârstei profesionale. „Eu, fără niciun fel de tentă populistă, am spus-o încă de anul tre

UPDATE - MAE - Doi membri ai personalului diplomatic al Ambasadei României la Moscova, declaraţi persona non grata / Ce spune MAE rus

News.ro acum 6 ore
Doi membri ai personalului diplomatic al Ambasadei României la Moscova, au fost declaraţi persona non grata, conform MAE. Decizia vine la o lună după ce autorităţile române i-au declarat persona non grata pe ataşatul militar, aero şi naval al Federa

Cristina Trăilă, propusă de PNL pentru funcția de secretar general al Guvernului

HotNews acum 7 ore
Biroului Politic Național al PNL a decis miercuri să o propună pe Cristina Trăilă, vicepreședinta PNL secotr 5, pentru funcția de secretar general al Guvernului, au declarat, pentru HotNews.ro, surse politice. Cristina Trăilă, care a ratat intrarea

Înot: La o zi după ce a fost premiat în cadrul Galei News.ro, David Popovici a câştigat o medalie de aur la Naţionalele de la Otopeni

News.ro acum 7 ore
David Popovici a câştigat, miercuri, medalia de aur în proba de 50 m liber din cadrul Campionatului Naţional de înot de la Otopeni. Popvici, legitimat la CS Dinamo, a parcurs cei 50 de metri în 21.83. Pe locul doi s-a clasat Patrick Sebastian Dinu (

Vremea

București
acum

joi

2°/14°
vin.

0°/12°
sâm.

5°/10°
dum.

7°/15°
Iasi
acum

joi

-0°/6°
vin.

-1°/8°
sâm.

2°/11°
dum.

3°/16°
Constanta
acum

joi

1°/12°
vin.

0°/7°
sâm.

4°/10°
dum.

4°/10°
Cluj-Napoca
acum

joi

-0°/6°
vin.

-0°/6°
sâm.

4°/9°
dum.

3°/15°
Timisoara
acum

joi

1°/11°
vin.

1°/14°
sâm.

7°/15°
dum.

5°/18°