Simptomatic, discutia despre calitatea cunoasterii garantata de invatamantul nostru universitar a reizbucnit pornind de la chestiunea diplomelor celei mai dezvoltate caracatite academice private din Romania, Universitatea "Spiru Haret". Se pot spune multe, si de bine, si de rau, despre initiativa privata in materie de cunoastere inalta. Ceea ce la noi astazi functioneaza starnind legitime semne de intrebare in Polonia anilor ’80, in ilegalitate, sub forma universitatilor libere, atragea admiratia intregii lumi. Diferenta este insa radicala intre cele doua cazuri: la noi, dupa Revolutie, spiritul "pragmatic", lacomia de bani si putere simbolica i-au impins pe destui universitari transformati in capitalisti sa urmareasca scopuri secundare in raport cu cel care legitimeaza actul de invatamant: idealul maririi gradului de cunoastere umana, educarea, edificarea interioara a omului si performanta lui in raporturile cu mediul natural si cel social. Ideea de a castiga bani prin educatie a fost criticata inca din Antichitate, cei care au facut-o cunoscuta, prin propria prestatie, fiind ganditorii helladici sofisti (Protagoras, Gorgias si altii). Astazi, motivele respingerii de odinioara nu mai pot fi sustinute cu egal aplomb, caci si actiunea pedagogica este o forma de activitate socialmente utila, meritand astfel o retribuire. De aici insa pana la a "uita" scopul crucial al educarii – marirea capacitatilor de cunoastere, a gradului acesteia la nivelul individului si societatii, inaltarea spirituala si dezvoltarea abilitatii de a rezolva problemele practice cu care se confrunta o societate – este totusi un salt enorm; care, din pacate, s-a facut la noi.

Polonezii de sub dictatura erau admirabili, in micile lor universitati "de apartament", pentru ca reuneau acolo, sub presiunea unor riscuri ce includeau anchetarea, arestarea, pierderea pozitiei sociale greu dobandi