Unii români, mai în vârstă, au o adevărată voluptate din a constata cu exasperare şi nostalgie declinul societăţii de la căderea comunismului încoace.
Aşa îşi exprimă dorul pentru ordinea şi stabilitatea dinainte de decembrie 1989. O experienţă familiară tuturor şoferilor din România demonstrează însă că furia acestor concetăţeni ai noştri nu este justificată, şi că le aparţine chiar lor o parte din vina pentru problema de care se plâng.
Fenomenul este uşor de observat în mai toate intersecţiile Bucureştiului, şi sunt slabe speranţe ca acesta să fie o idiosincrasie a Capitalei. Despre ce este vorba? Despre acei oameni mai în vârstă care se strecoară printre maşinile din trafic sau încearcă în alte feluri să treacă strada cel mult 20-25 de metri de trecerea de pietoni - care adesea este şi semaforizată. În foarte multe cazuri, aceşti bătrâni îşi duc nepoţeii de mână când se aventurează în vârtejul traficului urban al României din anul de graţie 2009.
Poate că acest lucru pare nesemnificativ, poate că el nu este decât o manifestare a dezordinii generale din jurul nostru. Am putea, de asemenea, să-l încadrăm în indisciplina generală a pietonilor de pretutindeni (oricât de mult am vrea să credem asta, pietonii din Vest pot fi la fel de exasperanţi ca aceia de la noi).
Privind mai atent datele problemei, observăm că este vorba de oameni cu bogată experienţă de viaţă, faţă de care normale culturale ne impun să avem un minim respect. Sunt oameni care au avut ocazia să treacă şi prin alt context decât cacofonia tranziţiei. Oameni pentru care respectul faţă de lege, ca principiu, înseamnă poate mai mult decât pentru un puşti de bani gata născut după decembrie 1989. Nu în ultimul rând, este vorba de oameni care, din cauza deficienţelor din învăţământ, au foarte des un rol mult mai mare decât ar trebui în educaţia nepoţilor lo
