Decepţionantă, ediţia 2009 a Turului Franţei după două săptămâni din trei.

Tactica prevalează asupra competiţiei şi a spectacolului. Reîntoarcerea lui Lance Armstrong nu pare un succes. Chiar dacă, după cincisprezece etape, ocupă locul doi. Un loc extraordinar pentru oricare dintre cei peste o sută şaptezeci de ciclişti aflaţi la start. Nu şi pentru un septuplu câştigător al Turului şi deţinător al recordului absolut. Absent trei ani din competiţii, Armstrong nu mai este creditat de niciunul dintre foştii mari ciclişti întrebaţi cu şansa unei a opta victorii. N-ar mai avea picioarele de altădată, la 37 de ani şi poate nici antrenat suficient. Mai este şi faptul că face parte din aceeaşi formaţie, Astana, cu principalul favorit, spaniolul Alberto Contador, câştigător în 2007, după retragerea lui Armstrong, şi lider de drept al Astanei. Prima dată de când e marele campion, se află Armstrong într-o astfel de situaţie.

A încercat, în etapa a treia, să-şi schimbe statutul, evadând din pluton de sub nasul lui Contador, dar a fost pedepsit în etapele a şaptea şi a cincisprezecea, când Contador i-a arătat cine e şeful. Mai mult, spaniolul a îmbrăcat cu această ocazie tricoul galben. Ce-i mai rămâne lui Armstrong de făcut? Contador l-a întrecut şi la contracronometru, şi pe munte. Cele două etape de munte care mai sunt şi al doilea contracronometru nu-i lasă speranţe de locul unu. Unde punem că nici doi nu-i e asigurat. În etapa de duminica trecută, după evadarea lui Contador cu câţiva kilometri înainte de finiş, toţi fruntaşii clasamentului, mai puţin tricoul galben, pierdut pe drum, l-au întrecut, lăsându-l singur-singurel. A trecut solitar linia de sosire, ca niciodată în carieră. Astfel de slăbiciuni se plătesc întotdeauna.

Din păcate, exceptând etapa din Alpi de duminică, toate celelalte s-au caracterizat printr-o apatie generală. Fu