Ritmul scăderii producţiei industriale este cel mai mare din ultimii 60 de ani. Clasa de mijloc din ţările industrializate este cea mai afectată de închiderea unităţilor productive. Până în prezent, guvernul SUA nu a adoptat un program coerent pentru susţinerea industriei autohtone, cu excepţia unor iniţiative punctuale: ajutorul dat General Motors şi Chrysler şi încurajarea producătorilor de echipamente pentru producerea de energie alternativă, precum turbine eoliene şi panouri solare. În completare, au fost introduse alte programe, precum „Buy American“, prin care sunt favorizate achiziţiile de produse autohtone pentru lucrările de infrastructură.
Însă mulţi producători nu sunt mulţumiţi de măsurile luate până în prezent. Ei solicită impunerea de taxe vamale de până la 40% pentru bunurile fabricate în China. John Bartlett, care a fost nevoit să-şi închidă fabrica de circuite integrate din cauza concurenţei produselor chinezeşti, spune că problema majoră nu o reprezintă salariile muncitorilor chinezi, ci strategia comercială a guvernului de la Beijing.
El consideră că subevaluarea artificială a yuanului reprezintă o concurenţă neloială, căreia nu-i poate face faţă. „Pot concura liber cu antreprenorii chinezi, dar nu şi cu politica economică a Chinei“, explică el.
Exporturile japoneze nu mai sunt competitive
În Japonia, situaţia este chiar mai gravă decât în SUA. În ultimele trei decenii companiile nipone şi-au mutat producţia în străinătate, pentru a evita barierele vamale şi pentru reducerea costurilor de producţie. Ponderea industriei a rămas mai ridicată decât în SUA (21% din PIB), însă mult diminuată faţă de ponderea de 36% atinsă în 1970.
Intervenţiile masive din deceniul trecut pentru deprecierea yenului au avut succes pe termen scurt, însă au adâncit dependenţa de cererea externă şi au fă