Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Profesorii rom�ni se pot angaja �n Germania

Publicat in Actualitatea botosaneana, miercuri 22 iulie 2009 ·

Tot mai mulţi profesori din România şi Bulgaria, care sînt consideraţi "bine pregătiţi, dar cu lacune de pedagogie", sînt angajaţi în sistemul de învăţământ din Germania. Potrivit publicaţiei Bild, această decizie a fost pusă în aplicare ca urmare a lipsei de forţă de muncă din acest domeniu. Cotidianul german atrage atenţia că lipsa de profesori este tot mai dramatică în Germania, avînd în vedere că pentru toamnă se prefigurează un deficit de 40.000 de cadre didactice pentru posturi în învăţămînt. Deficitul este cu 15.000 de locuri mai mare decît în anul 2008, ceea ce înseamnă o creştere de 60%. Cea mai mare lipsă de profesori se constată la materiile matematică, informatică, fizică şi chimie. Potrivit autorităţilor, cauza deteriorării situaţiei este că tot mai mulţi profesori germani ies la pensie, fără să existe alţii care să îi înlocuiască. Uniunea Filologică din Germania (DPhV) consideră că cea mai bună soluţie pentru a rezolva problema deficitului din învăţămînt este angajarea cadrelor didactice din Europa de Est. În mai multe şcoli din Germania au fost angajaţi deja profesori din România şi Bulgaria. "Aceştia sînt bine pregătiţi. Dar au mai avut nevoie de cursuri de pedagogie. Landurile ar trebui să ofere profesorilor dn Europa de Est cursuri speciale", a declarat preşedintele DPhV, Heinz-Peter Meidinger. Potrivit estimărilor DPhV, în următorii zece ani vor ieşi la pensie 300.000 dintre cei 770.000 de profesori din Germania.

Autori: A.B.

Tot mai mulţi profesori din România şi Bulgaria, care sînt consideraţi "bine pregătiţi, dar cu lacune de pedagogie", sînt angajaţi în sistemul de învăţământ din Germania. Potrivit publicaţiei Bild, această decizie a fost pusă în aplicare ca urmare a lipsei de forţă de muncă din acest domeniu. Cotidianul german atrage atenţia că lipsa de profesori este tot mai dramatică în Germania, avî

Articolul in Actualitatea botosaneana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 20 minute
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 6 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Putin nu se lasă intimidat de ultimatumul lui Trump privind încetarea focului în Ucraina: Moscova „nu acceptă ameninţări”

Adevarul acum 38 minute
Ministerul rus de Externe a declarat joi că Moscova „nu acceptă ameninţări" după ce preşedintele american Donald Trump a anunțat luni că acordă Moscovei 50 de zile pentru a ajunge la o încetare a focului în Ucraina sau în caz contrar se va confrunta

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 8 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 5 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 5 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Avertizări Cod Roșu de vreme rea în București și două județe din țară! Au fost transnmise mesaje Ro-Alert

Ziua Constanta acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări Cod Roșu pentru județuele Ilfov, Giurgiu și municipiul București! Potrivit ANM, până la ora 18.10 va fi în vigoare o avertizare Cod Roșu de vijelie puternică, viteza vântului la rafală de pes

Vremea

București
acum

20°
joi

19°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

24°
joi

19°/28°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

24°
joi

20°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/23°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

13°/28°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/36°