Timp de câteva zile n-am ştiut nimic. N-am fost pe stadion, în Ghencea, iar Antena 1 – spre lauda ei – n-a preluat mesajul literelor nemernice. Ziariştii de sport au ascuns imaginea mesajului ticălos undeva în subsolul paginilor. Nu li s-a părut nimic revoltător. Păcat! E ca şi cum ai trece pe lângă Auschwitz şi n-ai remarca scheletele umblătoare, mormanele de cadavre şi fumul înecăcios venit dinspre cuptoarele morţii.

Un telefon, primit târziu în noapte, m-a cutremurat. Am ascultat mesajul, reprodus cuvânt cu cuvânt, literă cu literă, şi m-am îngrozit: atât de jos să fi coborât specia umană? Atâta dezumanizare în secolul XXI, într-o capitală europeană? Atâta iresponsabilitate la organizatorii meciului Steaua – Ujpest? Atâta lipsă de reacţie la jandarmii care vegheau ca lucrurile să fie menţinute în limite civilizate?

De-a lungul vremii, am văzut multe răbufniri animalice în perimetrul fotbalului. Suporteri bezmetici care devastează sau incendiază stadioane. Stelişti care lovesc cu lanţul la picioare. Dinamovişti care trec ca hunii prin benzinării şi prin avioane. Rapidişti care te scuipă-n cap non-stop, timp de 90 de minute. Timişoreni descreieraţi în finala Cupei. Italieni care se înjunghie în tribune. Unguri violenţi în trenul Budapesta – Bucureşti. Am văzut şi auzit mesaje dintre cele mai jegoase. Dar niciunul nu a atins abjecţia celui emanat din Ghencea joia trecută!

Să-ţi ataci adversarul până-n pântecele mamei e atât de scabros, atât de degradant, atât de subuman, încât te simţi jenat că aparţii speciei umane. Şi că demenţii care au conceput o aşa mizerie îţi sunt compatrioţi. Nu, mulţumesc, nu mă simt deloc compatriot cu aceşti nemernici! Mă simt frate cu românul civilizat, cu maghiarul omenos, cu feroezul prietenos, cu papuaşul de treabă. Nu-mi cereţi să respir acelaşi aer cu primatele agresive! Locul lor e în cuşcă,