* fiindcă asociaţiile de profil nu au reuşit să atragă toţi banii puşi la dispoziţie de DSJ, o nouă sesiune de finanţare va avea loc în toamnă
În perioada 13 - 15 iulie s-a desfăşurat prima sesiune publică pentru finanţarea proiectelor structurilor sportive brăilene, din acest an, organizată de Direcţia pentru Sport a Judeţului Brăila. În cadrul concursului de proiecte s-au înscris nouă structuri sportive care au depus 16 propuneri de finanţare pe două programe naţionale: "Promovarea Sportului de Performanţă" şi "Sportul pentru Toţi".
Pentru primul program au fost înscrise şapte acţiuni sportive: Cupa "Surdila Greci" la oină - ediţia a treia, Festivalul Şahului Brăilean - ediţia a noua, "Turnirul Leilor Roşii" - taekwondo WTF, "Cupa Dunării de Jos" - volei masculin la juniori, "Cupa de Crăciun" - minibaschet, "Micul Campion - stagiu de pregătire la karting, şi Campionatul Judeţean de Go pentru juniori, seniori, Go rapid şi feminin. Dintre acestea au fost acceptate pentru acordarea contractelor de finanţare doar şase, Campionatul Judeţean de Go fiind considerat neeligibil. Suma totală acordată pentru "Promovarea Sportului de Performanţă" este de 17939 lei.
În cadrul programului "Sportul pentru Toţi" au fost înscrise nouă acţiuni sportive: "Descoperă Taekwondo", Cupa MAK Motor Sport "Legal Race" - tehnico aplicativ, Rugby Tag "Cupa HAKA" - ediţia a treia, Cupa "Brumărel" - mini volei fete, Cupa "Veteranilor - ediţia a patra, "Grădiniţa: Poarta Marilor Giganţi" - proiect pilot, minibaschet pentru preşcolari, "Pionul Năzdrăvan" - ediţia a doua, "GO-ul în şcoli" şi revista "Impact magazin" primul număr. Dintre acestea doar şapte au strâns punctajul necesar pentru a fi aprobate, atât "Go-ul în şcoli" cât şi revista "Impact magazin" fiind respinse... Suma acordată pentru ce de-al doilea program este de 14002,24 lei.
Deoarece sumele puse la dis