A intrat cu adevărat în lumina reflectoarelor doar de câteva luni, însă talentul şi devotamentul de care dă dovadă, o duc cu „viteza luminii” spre calea succesului.
Raluca Lazăr este una dintre persoanele norocoase, care îşi urmează visul din copilărie. De mică i-a „tras cu ochiul” muzica, şi nu oricare, ci muzica populară. Tachinată uneori de cei din jur, în special de prieteni din acest motiv, ea nu s-a lăsat influenţată şi a mers mai departe. Susţinută de părinţi în totalitate, Raluca a reuşit, acum, la 17 ani, să fie o veritabilă solistă de muzică populară şi să prezinte toate spectacolele Şcolii Populare de Artă din Baia Mare, precum şi cele organizate de Ansamblul „Izvorul Lăpuşului”, unde activează de trei luni. S-a apucat de cântat în adevăratul sens al cuvântului doar de un an, atunci când s-a înscris la Şcoala Populară de Artă din Baia Mare, însă dorinţa ei este să-şi lanseze un album şi să fie în lumina reflectoarelor mulţi ani de acum încolo.
Piesa compusă de ea – cea mai solicitată
După o pauză de câţiva ani, ea a revenit pe scenă anul acesta. „Un prieten m-a auzit cântând şi mi-a propus să urmez cursurile Şcolii Populare. El m-a încurajat şi m-a convins să aleg această cale”, spune Raluca. Nu-i pare rău deloc de alegerea făcută pentru că, spune ea, atunci când este pe scenă se simte împlinită. Până în momentul de faţă are trei piese înregistrate: una compusă de ea, iar celelalte două culese din bătrâni. Cât despre versurile create de Raluca, aceasta spune că nu i-au luat mai mult de patru ore, „că doar sunt patru strofe”. „Aveam nevoie de o piesă care să mă reprezinte pe mine şi zona din care provin, Suciu de Jos”, spune solista. „Am fost surprinsă că profesorilor mei le-a plăcut şi au apreciat munca mea. Într-adevăr, este cea mai solicitată piesă din repertoriul meu atunci când merg la spectacole”, continuă ea.
@N