Cît de fraier trebuie să se fi simţit Vadim Tudor cînd a aflat că Becali „s-a reales“ preşedinte al PNG! Vă daţi seama, am ajuns să-i vedem pe lupi prostiţi de şacali – curat telenovelă, politica asta românească! Cine şi-ar fi închipuit că Vadim va fi, vreodată, păcălit în halul acesta de un cioban semianalfabet? El, tribunul cu trei facultăţi, descurcăreţul-şef în materie de răsucit mintea poporului dinspre turnătoriile către Secu spre năpăstuita soartă a naţiei... Mi-l şi imaginez pe Becali jurîndu-se în biroul senatorului: daaa, domnu’ Vadiiim, juuur... cu mîna pe Biblieeee... eu voi candidaaaa... aşa să mă ajute Dumnezeu! Iar acum, după ce a ajuns europarlamentar – ceea ce nu l-a scăpat, după cum spera, de problemele cu Justiţia – Gigi se întronează din nou şef peste această glumă proastă numită PNG. Chiar, şi uitasem de la ce vin iniţialele partidului: Partidul Noua Generaţie. Vă daţi seama ce ochi vor căsca europenii ăia cînd li se va traduce această titulatură? Cum, se vor întreba, acest individ reprezintă noua generaţie de politicieni a României? Şi, alături de el, domnişoara aceea, Băsescu, fiica preşedintelui României? My God, John, the Romanians are hopeless!... Apropo, cred că Becali şi Elena Băsescu ar trebui să iasă împreună la o cafea, prin Bruxelles. Nu de alta, dar mi se pare că au multe în comun, mai ales apetitul pentru minţit poporul şi prostit electoratul. Dacă Gigi i-a păcălit pe pensionarii neocomunişti cu crucea în mînă, EBA le-a luat minţile tinereilor cu creier puţin, capabili să înmagazineze doar versurile tîmpe ale trupei Voltaj. Deşi au sărit gardul Bruxellesului în stiluri diferite, rezultatul a contat. În timp ce Becali s-a dat aliat ca să devină independent, Nuţi s-a dat independentă ca să fie aliata partidului lui tăticu’. Şi amîndoi şi-au ocupat fotoliile fără a avea habar de relaţii internaţionale, Comunitate Europeană şi pol