Lângă Preşedinţia, Parlamentul şi Guvernul Republicii Moldova pute.
Tot centrul Chişinăului pute. A rahat. Se lucrează la canalizarea oraşului, dar această putoare o simt acum aproape toţi cetăţenii moldoveni, cu excepţia celor cu nasurile înfundate. Pute şi pentru că se apropie anticipatele. Teroarea de după protestele din 7 aprilie s-a transformat în putoare. Putoare ce vine de la cei din conducerea Moldovei.
În primul rând, alegerile vor fi pentru prima oară în Moldova într-o miercuri, când majoritatea tinerilor sunt la serviciu. Ma jo ritatea tinerilor votează împotriva comuniştilor, deci cam pute treaba cu alegerea unei zile lucrătoare pentru vot.
Normal, stu denţii ar trebui să voteze în oraşele unde studiază. Chiar în timpul sesiunii, prin universităţi au fost puse afişe că dacă vor să voteze în alte localităţi (de exemplu acasă) - trebuie să depună cereri. Au avut pentru asta doar două zile! Iarăşi pute!
După protestele de pe 7 aprilie, nu am mai pornit televizorul. Pentru că m-am săturat de minciuni. Şi minciunile put. Plus că Voronin a început să folosească un limbaj obscen şi să-i caute în şliţul lui Chirtoacă (chiar Voronin vorbea aşa), primarul liberal al Chişinăului.
Nimic nu miroase a bine în Moldova. Sergiu Voloc, un tânăr actor, a fost luat de pe stradă după ce a fost anunţată amnistia pentru participanţii la proteste. A fost bătut şi forţat să-i mulţumească lui Voronin după câteva zile de chinuri… Ca să nu mai zic de ziarişti arestaţi, sechestraţi, ameninţaţi şi cărora li se fac procese penale într-o veselie.
Şi culmea culmilor. Mai nou am aflat de un nou val de oameni, mulţi tineri, care intră în Partidul Comuniştilor. Chiar nu înţelegeam cum se poate aşa ceva, apoi mi-am dat seama. Lucrează la fabricile, uzinele, firmele lui… Oleg Voronin. Şi intrarea la comunişti e ca