Clinica de Pediatrie I de la Spitalul de Urgenţă Craiova nu a fost renovată niciodată pentru că sponsorii au ocolit-o. Secţia, cu o capacitate de peste 50 de paturi, are nevoie mai mult ca oricând de o infuzie de fonduri pentru a putea fi trataţi în condiţii decente copiii de toate vârstele internaţi aici.
Spitalul de Urgenţă Craiova are două clinici de pediatrie, surori şi totuşi atât de diferite: Clinica I „Sfânta Maria“ şi Clinica II „Zoltan Crişan“. În timp ce prima nu a mai cunoscut o investiţie serioasă de la inaugurarea spitalului, în urmă cu 30 de ani, cea de-a doua este preferata sponsorilor. Gică Popescu a investit aici bani frumoşi pentru amenajarea saloanelor şi a unei săli de joacă pentru copiii bolnavi. Aceeaşi sală de joacă a fost remodernizată iarna trecută de voluntarii Crucii Roşii cu ajutorul banilor strânşi într-o campanie umanitară. În urma acelei acţiuni, clinica a primit şi saltele, pături şi cearşafuri, ace de puncţie şi un electrocardiograf. O altă sponsorizare a venit în aprilie 2009. Aceeaşi sală de joacă a fost reamenajată din nou, de data aceasta cu ajutorul ONG-ului Mitropoliei Oltenia, Asociaţia Vasiliada, care a zugrăvit încăperea, a mobilat-o, a înfrumuseţat-o cu draperii noi şi a umplut-o cu jucării.
De saloanele igienizate s-a ales praful
În tot acest timp, Clinica de Pediatrie I aştepta neştiută parcă de nimeni să treacă şi pe la ea un investitor. A aşteptat degeaba până în 2008, când SC RUCOM SA împreună cu Asociaţia Vasiliada au amenajat trei dintre saloane - au pus linoleu pe jos, au finisat pereţii cu rigips şi i-au zugrăvit. De munca sponsorilor s-a ales însă praful destul de repede. Igrasia a invadat saloanele proaspăt renovate, mai ales după ce ferestrele vechi au fost înlocuite cu termopan. Secţia nu are sistem de ventilaţie, iar mămicile au refuzat să aerisească saloanele, deoarece cop