Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Braun, ING Pensii: Reluarea cresterii PIB in 2010 s-ar vedea de pe acum pe Bursa

Publicat in Ziarul Financiar, joi 23 iulie 2009 ·

Investitorii pe Bursa anticipeaza prognozele de crestere economica cu un an inainte, astfel ca daca in 2010 Romania ar urma sa aiba o evolutie pozitiva a economiei, Bursa ar incepe sa creasca inca de pe acum, spune Horia Braun, directorul de investitii al celui mai mare fond de pensii, ING, cu active de circa 145 mil. euro.

"Daca investitorii ar anticipa ca anul viitor se va relua cresterea economica la un nivel apropiat de PIB potential, acest lucru s-ar vedea inca de pe acum pe Bursa. Dar nu se vede. Incertitudinile sunt foarte mari, iar Romania pare sa fie mai corelata cu evolutiile de pe piata financiara internationala", apreciaza Horia Braun, 36 de ani, fostul sef al serviciului de modelare din Directia de Politica Monetara si Modelare Macroeconomica a BNR, intr-un interviu acordat ZF.

Directorii de investitii urmaresc in general toti indicatorii care apar privind evolutia economiei, inflatie, productie industriala, constructii.

"Nu pot sa fac un top trei. Urmarim toti indicatorii, pentru a avea cat mai multa informatie in construirea strategiei. Declaratiile oficialilor le luam insa cu prudenta. De exemplu, anul trecut in toamna numai statul credea ca vom avea o crestere economica de 4% in 2009", spune Braun.

In orice caz, fondurile de pensii nu investesc masiv in actiuni din mai multe motive, printre care lichiditatea scazuta si preferinta lor pentru active sigure, mai ales in aceasta perioada. Fondurile de pensii cu risc mediu (asa cum sunt toate pe piata locala, exceptand Generali Pensii care are un grad ridicat de risc) sunt obligate prin lege sa investeasca o pondere intre 65-85% in active sigure. Astfel, desi fondurile de pensii pot investi pana la 15% in actiuni, la sfarsitul lunii iunie acestea aveau doar 3,65% din plasamente in actiuni.

"O investitie masiva a fondurilor de pensii pe Bursa se va vedea in momentul cand econo

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga: FC Botoşani dă lovitura la ultima fază, 1-0 cu FCSB

News.ro acum 8 ore
Echipa FC Botoşani a învins joi seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia bucureşteană FCSB, într-o restanţă din etapa a patra a Superligii. Golul victoriei a venit la ultima fază a meciului. Bucureştenii au venit la Botoşani fără mulţi jucători i

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Restricţii de circulaţie în Bulgaria, unde au fost emise coduri meteo de vânt puternic şi ninsori

News.ro acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Bulgaria, unde au fost emise, pentru vineri şi sâmbătă, coduri meteo de vânt puternic şi ninsori. Potrivit MAE, Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie bulgar a i

UE va respecta mandatul de arestare emis de Curtea Penală Internațională împotriva lui Netanyahu. Borrell: „Este o decizie a unei instanțe”

HotNews acum 11 ore
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat că mandatele de arestare emise joi de Curtea Penală Internaţională (CPI) împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu, a fostului său ministru al apărării Yoav Gallant şi a şefului militar

Cum va fi vremea mâine. Prognoza meteo pentru vineri, 22 noiembrie 2024

Libertatea acum 12 ore
Prognoza meteo pentru vineri, 22 noiembrie 2024, ne arată cum va fi vremea mâine. Meteorologii ANM anunță unde vor fi precipitații și ce temperaturi vor fi în București și în țară.

Ciolacu spune că nu a fost niciodată prieten cu Ciucă. „Va fi greu să funcţionăm în viitor. Dar eu sunt un bun creştin și noi creştinii iertăm repede”

HotNews acum 7 ore
Candidatul PSD la preşedinţia României, Marcel Ciolacu, afirmă că nu a avut niciodată o relaţie de prietenie cu liderul PNL Nicolae Ciucă, dar se arată deranjat de atitudinea acestuia din campania electorală. „Va fi greu să funcţionăm în viitor”, ad

Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras

Mediafax acum 9 ore
Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras în urma unor scandaluri. Asta deşi Trump a declarat recent că nu-şi schimbă nominalizarea. Gaetz a fost vizat de acuzaţii de conduită sexuală necorespunzăt

Rusia afirmă că avertizat SUA cu 30 de minute înainte de lansarea rachetei hipersonice asupra Ucrainei

HotNews acum 7 ore
Rusia a avertizat Statele Unite cu 30 de minute înainte de lansarea unei rachete balistice hipersonice cu rază medie de acţiune asupra Ucrainei, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţiile de presă ruse, pot

Harta interactivă a secţiilor de votare din străinătate, publicată de MAE

Mediafax acum 10 ore
MAE a publicat, pe pagina web, lista celor 950 de secţii de votare organizate în străinătate pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare 2024, care include şi adresele sediilor acestora, a anunţat ministerul printr-un comunicat. Lista este dispon

Consiliul Concurenţei a câştigat definitiv procesele cu Auchan, Cora şi furnizorii acestora

News.ro acum 13 ore
Consiliul Concurenţei anunţă că a câştigat definitiv procesele cu Auchan, Cora şi furnizorii acestora, pe care le amendase cu circa 87,713 milioane lei (18,8 milioane euro), în 2019, pentru fixarea preţurilor de raft în cadrul promoţiilor desfăşurat

CCR: Legea care prevede că PFA-urile se pot transforma în SRL-uri este neconstituţională în ansamblul său

News.ro acum 13 ore
Curtea Constituţională a admis în şedinţa de joi, cu unanimitate de voturi, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a constatat că este neconstituţională, în ansamblul său, Legea pentru completarea Ordon

Vremea

București
acum

vin.

0°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/7°
Iasi
acum

-1°
vin.

-1°/9°
sâm.

-0°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
Constanta
acum

-1°
vin.

-1°/15°
sâm.

3°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
vin.

-3°/2°
sâm.

-6°/1°
dum.

-6°/1°
lun.

0°/2°
Timisoara
acum

vin.

1°/7°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°