Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce a solicitat Braşovul ieri de la Guvern

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 23 iulie 2009 ·

Ieri, la şedinţa de Guvern, prefectul Ion Gonţea, primarul municipiului Braşov, George Scripcaru, şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Attila Kovacs, au prezentat o listă destul de lungă de solicitări. Acesta a fost, de fapt, şi scopul întâlnirii. Să fie prezentate problemele şi proiectele judeţului pentru a se vedea în ce măsură Guvernul poate interveni cu fonduri sau cu acte normative pentru a putea fi rezolvate toate punctele.

Prefectura Braşov a solicitat ajutorul Ministerelor Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Sănătăţii, Mediului, Finanţelor Publice, Apărării Naţionale, Economiei, Transporturilor şi Infrastructurii, Educaţiei, Cercetării şi Inovării şi Secretariatul General al Guvernului. Ca acte normativ, Prefectura Braşov a solicitat, printre altele, prelungirea termenului de depunere pentru proiectele pe Măsura 322, având în vedere atât schimbarea grilei de selecţie cu o lună şi jumătate înaintea termenului limită de depunere a proiectelor, cât şi durata de eliberare a avizelor specifice, în special avizul de mediu, renunţarea la criteriile de selecţie discriminatorii aplicate pentru evaluarea proiectelor depuse pe Măsura 322, cum este „gradul de sărăcie”, criterii care dezavantajează unii beneficiari şi stabilirea la începutul fiecărui an a unui calendar cu sesiunile de depunere ale proiectelor, finanţarea investiţiilor pentru două centre locale ale APIA Braşov, din Rupea şi Voila. S-a solicitat finanţare pentru finalizarea investiţiei ,,Sediu al Direcţiei de Muncă şi Protecţie Socială Braşov”, a cărei valoare totală este de 4,5 milioane de lei şi suplimentarea bugetului de venituri şi cheltuieli al AJOFM Braşov, pe unele capitole de cheltuieli. De la Ministerul Sănătăţii au fost ceruţi bani pentru a se evita blocarea funcţionării Unităţii de Primire Urgenţe din cadrul Spitalului Clinic de Copii

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE TEXT Donald Trump a depus jurământul şi a devenit oficial al 47-lea preşedinte al SUA: „Epoca de aur a Americii începe chiar acum" / Primele măsuri anunţate

Mediafax acum 8 ore
Donald Trump a depus jurământul pe 20 ianuarie 2025, devenind al doilea preşedinte din istoria SUA cu mandate neconsecutive. Invitaţi de marcă, inclusiv lideri politici şi magnati din domeniul tehnologic, participă la eveniment.

Deputat USR: Nu e normal ca Elena Lasconi şi Nicuşor Dan să candideze pe acelaşi culoar. O să avem o discuţie în partid

HotNews acum 5 ore
Deputatul USR Radu Mihaiu afirmă că „nu e normal” ca Elena Lasconi şi Nicuşor Dan să candideze pe acelaşi culoar, urmând ca situaţia să fie discutată în interiorul partidului. „Noi, în USR, o să avem o discuţie, pentru că nu e normal ca doamna Lasco

ZIUA ÎNVESTIRII. Biden i-a lăsat lui Trump o scrisoare la Casa Albă

News.ro acum 4 ore
Cu puţin timp înainte de începerea ceremoniei de învestire a lui Donald Trump, Joe Biden a fost întrebat dacă i-a lăsat un bilet lui Donald Trump la Casa Albă, aşa cum e tradiţia, relatează Sky News. Fostul preşedinte a spus: „Da”. Când a fost între

Ciolacu: M-am asigurat că România este pe agenda lui Trump

Mediafax acum 8 ore
„Reîntoarcerea preşedintelui Donald Trump la Casa Albă este un moment istoric, care va avea ecouri pozitive şi în ceea ce priveşte România. În cele două convorbiri telefonice pe care le-am avut cu preşedintele Trump, una la Bucureşti şi una la Budap

Viktor Orban: „Marele atac poate începe. Lansez a doua fază a ofensivei care vizează ocuparea Bruxelles-ului”

News.ro acum 5 ore
Preşedinţia lui Donald Trump în Statele Unite va declanşa un nou val de dreapta în Europa, a declarat luni premierul ungar Viktor Orban, lansând ceea ce el a numit o ofensivă pentru a „ocupa” Bruxelles-ul, relatează Reuters. Premierul naţionalist, u

Liderii străini îl felicită pe Donald Trump la preluarea mandatului de președinte al SUA / Mesajul lui Zelenski

HotNews acum 6 ore
Liderii politici străini l-au felicitat luni seară pe Donald Trump pentru preluarea mandatului de președinte al Statelor Unite și și-au exprimat speranța că vor coopera eficient cu liderul de la Casa Albă pentru depășirea provocărilor importante ale

Preşedintele din Panama respinge promisiunea lui Trump de a prelua Canalul Panama

News.ro acum 6 ore
Preşedintele statului Panama, José Raúl Mulino, a respins promisiunea lui Donald Trump, care a spus că Statele Unite vor „lua înapoi” Canalul Panama, relatează CNN. „Canalul este şi va continua să fie al Panama, iar administrarea sa va continua să f

Zboruri de antrenament pe întreg teritoriul României, care pot genera îngrijorări în rândul comunităţilor locale / Forţele Aeriene Române: Vizează creşterea capacităţii de reacţie a personalului aeronautic

News.ro acum 6 ore
Forţele Aeriene Române anunţă zboruri de antrenament pe întreg teritoriul României, care pot genera îngrijorări în rândul comunităţilor locale. Oficialii transmit că aceste antrenamente vizează creşterea capacităţii de reacţie a personalului aeronau

O nouă înșelăciune face ravagii în România. Ce este metoda „spoofing” și ce i se cere victimei

Libertatea acum 9 ore
O nouă înșelăciune face ravagii în România. Poliția Română a anunțat că, în ultima perioadă, au fost înregistrate mai multe cazuri prin care au fost comise infracțiuni, utilizându-se metoda „spoofing”.

UPDATE - Neamţ: Un bărbat de 55 de ani a murit în timp ce lucra la podul de la Luţca / Precizările poliţiştilor

News.ro acum 7 ore
Un bărbat în vârstă de 55 de ani a murit, luni după-amiază, în timp ce lucra la podul de la Luţca, judeţul Neamţ. Bărbatului i s-a făcut rău, iar la faţa locului au sosit echipaje medicale care au început manevre de resuscitare. Victima nu a putut f

Vremea

București
acum

mar.

1°/8°
mie.

3°/8°
joi

2°/9°
vin.

4°/10°
Iasi
acum

mar.

3°/8°
mie.

2°/7°
joi

2°/8°
vin.

2°/9°
Constanta
acum

-1°
mar.

-1°/8°
mie.

5°/7°
joi

3°/9°
vin.

6°/11°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mar.

-3°/6°
mie.

1°/2°
joi

-0°/4°
vin.

3°/8°
Timisoara
acum

-2°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/4°
joi

1°/6°
vin.

6°/9°