Să fii taximetrist în Epoca de Aur însemna să ai o meserie bună, aducătoare de bani şi de relaţii. Culmea câştigului: taximetriştii nu treceau cu lunile pe la casierie să-şi ia salariile. Ciubucurile erau arhisuficiente. Să fii taximetrist în comunism însemna că te-ai aranjat. Că eşti „boier“. Aveai salariu bun, cu procent din câştiguri, ciubucuri grase, relaţii cu cine trebuia.
Cu uniforma albastră şi ecusonul de taximetrist deschideai uşi fără să te agiţi prea mult. Ţi se căutau serviciile, iar serviciile erau stropite din belşug cu bani sau cu produse: o sacoşică de la măcelarul x, o pungă cu legume de la aprozaristul y, un bacşiş gras de la ospătarul pe care îl duceai acasă-n miez de noapte, cu tolba plină cu bănuţi.
Pe principiul „eu te ajut pe tine, tu mă ajuţi pe mine“. Şi cunoşteai străini, ceea ce nu era tocmai de colea. Asta însemna acces la informaţii despre lumea de dincolo de graniţe, dar şi curse plătite în valută, dacă erai deştept şi ştiai să te descurci.
„Aici nu se lucra ca la alimentară“
Ştie c-a avut o meserie bună Marian Dumitrescu. Are astăzi 57 de ani şi a ajuns la Exploatarea Transport Camioane Taximetre din cadrul Întreprinderii de Transport Bucureşti (în comunism, taximetrele erau la ITB) când avea numai 24 de ani, în 1976. Zâmbeşte generos pe sub mustaţă: „Se câştigau foarte mulţi bani din taximetrie“.
N-a uitat nici azi uimirea care-l cuprinsese la finalul primei zile ca taximetrist. Lucrase până atunci ca şofer la Banca Naţională, unde singurele avantaje erau că primea banii la data de 1 a fiecărei luni şi că banii erau noi. „Îmi amintesc că am ieşit prima dată pe traseu într-o duminică de octombrie şi am făcut vreo 200 şi ceva de kilometri.
Am uitat să pun şi aparatul de vreo două ori, dar fără intenţie, că mi-era teamă că mă prinde controlul şi mă dă a
