Din 1978 este cabanier, în 2001 a devenit patron dar nu îi place cum sună. A trăit de când se ştie din activitatea de cabanier, nu a avut niciodată concediu şi de cinci ani plănuieşte să ajungă să vadă marea pentru prima dată. A ajuns pentru prima dată în munte la 15 ani, când tatăl său a luat cabana Zănoaga. A stat cu el în fiecare vacanţă, pe urmă a plecat în armată. „Când m-am dus să dau examen la liceu la Braşov am trecut pe Valea Prahovei, am văzut stâncile şi mi-am zis că aşa e tot muntele, cum am venit aici, am prins un mare drag şi am simţit că nu aş mai pleca niciodată”, povesteşte cabanierul.
S-a întors din armată şi în 1978 a primit cabana de la tatăl său. „Am fost cabanier încă de pe atunci, din 2001 sunt patron, dar nu îmi place cum sună, eu sunt tot cabanier, patroni sunt toţi”, spune nea Doru.
A preluat cabana de la tatăl său şi îşi doreşte să predea mai departe ştafeta unuia dintre cei doi băieţi. „Cel mare s-a făcut orăşean, „s-a operat”, cel mic ar veni dar acum are copil mic şi stă mai mult pe acasă cu el. E obligatoriu să mă urmeze cineva, să aibă grijă că altfel trebuie să trăiesc până creşte nepotul”, zâmbeşte nea Doru.
Nu a fost la mare niciodată
De când se ocupă de cabană nu a avut concediu. „Eu sunt învăţat să trăiesc cu puţin, la plimbări nu mă mai duc, iar în concediu nu am fost în viaţa mea, un pachet de ţigări şi o ţuică găsesc pe acasă şi în rest trăiesc din gospodărie”, povesteşte cabanierul.
Nu a fost niciodată în concediu şi nici la mare. „Nu am văzut niciodată marea, nu îmi pare rău. Nu cred că aş putea să stau în aglomeraţia din timpul verii. De cinci ani zic că mă urc în maşină „în toamna asta” şi merg să o văd. E problemă pentru că atunci când e sezon la mare e sezon şi aici, toamna când se termină sezonul trebuie să alerg după lemne, să mă îngrijesc de silozu
