Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constanta: Litoral2009/Gheorghe Oprea, veteranul salvamarilor de pe litoral

Publicat in Adevarul, joi 23 iulie 2009 ·

Nea Gică are 42 de ani, dintre care 25 petrecuţi într-un turn de control de pe plaja din Venus. Este veteranul salvamarilor de pe litoralul românesc şi are la activ peste 70 de vieţi salvate. A salvat până acum 72 de vieţi. Atât are trecut pe răbojul meseriei de salvamar pe care nea Gică o practică de peste 25 de ani. De el este legată siguranţa plajei din Venus.

„De când mă ştiu mi-a plăcut la nebunie sportul. Prin ’75 practicam boxul de performanţă, pentru ca, mai apoi, la începutul anilor ’80, să ajung în ringul unde se duceau luptele libere. Primele cursuri de înot le-am luat pe undeva prin 1981 - 1982. Trei ani mai târziu luam cu brio atestatul de salvamar profesionist şi-mi începeam ucenicia pe plaja din Venus“, povesteşte nea Gică.

Salvamarul ne-a dezvăluit şi care este secretul meseriei pe care o practică în sezonul estival, când pune deoparte sudoria. „Totul este să nu te iei în gură cu turiştii. Unii sunt foarte ascultători şi, imediat ce le-am pus în vedere să se întoarcă dincolo de geamandură, spre mal, mă ascultă imediat“, spune veteranul salvamarilor.

 „Alţii, însă, sunt teribilişti. Se cred zmeii zmeilor şi nu vor să audă de sfaturile unui salvamar bătrân. Atunci îi las în pace, mă retrag undeva la zece, douăzeci de metri de ei şi, din barcă, îi supraveghez cu mare atenţie. Nu trece mult şi inevitabilul se produce. Sunt gata-gata să se înece şi ţipă după ajutor. După ce plonjez în apă după ei şi îi aduc teferi la mal, îmi mulţumesc“, zice nea Gică.

Ajunge în cinci minute la înotător

Salvamarul petrece zilnic mai bine de 10 - 11 ore în turnul de control de pe plajă. „Stau aproape tot timpul cu binoclul la ochi. Văd perfect tot ce se întâmplă mult dincolo de geamandură şi sunt întotdeauna gata de acţiune. Din momentul în care observ, din turnul de control, că un turist se află în per

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Andrew Tate anunţă că îşi face partid politic şi vrea să fie prim-ministru „pentru a restabili măreţia britanică”. Mediul online remarcă o greşeală stânjenitoare

News.ro acum 37 minute
Controversatul influencer britanico-american Andrew Tate, care, alături de fratele său Tristan Tate, a fost acuzat în România de viol, trafic de persoane şi constituirea unui grup infracţional organizat, a anunţat, luni, prin intermediul avocaţilor

Trump a fost validat în funcția de președinte al SUA

Ziua Constanta acum 4 ore
Donald Trump a fost validat ca președinte al SUA, iar JD Vance a fost validat pentru funcția de vicepreședinte, în cadrul unei ceremonii prezidate de Kamala Harris Donald Trump a fost validat în funcția de președinte al Statelor Unite ale Americii d

Cine sunt favoriţii pentru a-l înlocui pe Justin Trudeau

Mediafax acum 6 ore
Printre aceştia se numără Chrystia Freeland, fostul ministru al finanţelor, care a renunţat recent la funcţie din cauza divergenţelor cu Trudeau. Freeland conduce în sondaje pentru a deveni lider al liberalilor, scrie Sky News. Un alt nume este cel

Canada ar trebui să „fuzioneze” cu SUA, spune Trump după anunţul demisiei lui Trudeau

HotNews acum 2 ore
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a afirmat luni, într-un mesaj pe reţeaua sa socială după anunţul demisiei prim-ministrului canadian Justin Trudeau, că este în interesul Canadei să devină „al 51-lea stat” al Statelor Unite. „În cazul în care

Crin Antonescu, despre Călin Georgescu: Discursul lui aminteşte de retorica lui Hitler din anii '30

Mediafax acum 3 ore
„Atrag atenţia celor care n-au luat în serios discursurile domnului Georgescu să urmărească arhivele YouTube cu discursurile lui Hitler dinainte şi după 1933. O să găsească similitudini înfiorătoare”, a spus Antonescu. Fostul lider liberal, desemnat

UPDATE - Maşină lovită de tren în judeţul Mureş / Cinci victime, dintre care una în stare gravă / Trenul nu avea pasageri

News.ro acum 3 ore
O maşină a fost lovită, luni seară, de tren în judeţul Maramureş, cinci persoane fiind rănite. Una dintre ele a fost încarceratăâ, fiind în stare gravă. UPDATE: ”Victima a fost extrasă din autoturism, prezentând răni grave (cod roşu) şi a fost prelu

Carambol cu 5 maşini pe A3, în Prahova. 15 persoane, dintre care 4 minori, au fost implicate în accident

Ziare.com acum 6 ore
Carambol cu cinci maşini luni seară, 6 ianuarie, pe A3, în judeţul Prahova. Au fost implicate 15 persoane, patru fiind evaluate medical la faţa locului. Circulaţia rutieră este oprită pe ambele benzi ale sensului de mers către Bucureşti. ”Accident r

Sfântul Ioan Botezătorul Idei de mesaje și urări pentru cei care își sărbătoresc onomastica

Ziua Constanta acum 7 ore
Mesaje de Sfantul Ioan Botezătorul 2025 Sfântul Ioan Botezătorul, cunoscut și ca "Înaintemergătorul Domnului", este sărbătorit în fiecare an pe data de 7 ianuarie. Cu ocazia acestei sărbători religioase importante, oamenii își exprimă credința și de

Crin Antonescu: „Este evident că am încredere în Marcel Ciolacu"

Mediafax acum 2 ore
„În instituţia PSD şi în conducătorul ei actual, Marcel Ciolacu, este evident că am încredere. La propunerea lor şi a lui, în primul rând, ca prim-ministru şi preşedinte al celui mai mare partid din această coaliţie, eu am răspuns da. Cum ar fi fost

Rectorul SNSPA, tranșant la adresa lui Nicușor Dan: „Este iresponsabil. Călin Georgescu NU are peste 40% în sondaje”

Adevarul acum 5 ore
Remus Pricopie, rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) critică declarațiile primarului Capitalei, Nicușor Dan, care luni, 6 ianuarie, a afirmat că independentul Călin Georgescu are peste 40% intenţie de vot.

Vremea

București
acum

mar.

3°/11°
mie.

6°/13°
joi

7°/13°
vin.

6°/12°
Iasi
acum

mar.

2°/11°
mie.

7°/16°
joi

7°/13°
vin.

6°/14°
Constanta
acum

mar.

3°/12°
mie.

8°/13°
joi

9°/12°
vin.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

-1°
mar.

-1°/9°
mie.

6°/9°
joi

4°/11°
vin.

6°/10°
Timisoara
acum

mar.

6°/13°
mie.

7°/12°
joi

6°/14°
vin.

7°/11°