PROMISIUNI l Numărul proiectelor de infrastructură prevăzute a fi finalizate în acest an de Ministerul Transporturilor este extrem de redus
Atât ministrul Radu Berceanu, cât şi premierul Emil Boc au promis că la finele anului în curs se va putea circula pe primii 42 km ai Autostrăzii Transilvania, pentru care compania americană Bechtel ar urma să încaseze peste 400 milioane de euro. Premierul a făcut această promisiune chiar pe şantierul autostrăzii, spunând că tronsonul dintre Câmpia Turzii şi Gilău va fi practicabil chiar la sfârşitul anului. Imediat, oficialii Bechtel au aruncat un semn de întrebare asupra posibilităţii de finalizare a tronsonului, din cauza întârzierilor la mutarea utilităţilor.
Tot pentru finele anului este prevăzută şi recepţionarea lucrărilor de lărgire la patru benzi a centurii Bucureştilor, în zona de nord, însă fără poduri, care au fost proiectate greşit, la numai două benzi. Încheierea lucrărilor la construcţia pasajului subteran de la Băneasa este şi ea programată pentru acest an. Oficialii ministerului au jurat că pasajul va fi inaugurat de 1 Decembrie. Directorul Direcţiei infrastructură rutieră şi concesiuni, Adrian Ionescu, a promis chiar, într-un interviu acordat ziarului Gândul, că-şi va da demisia dacă termenul va fi depăşit. Vor fi gata până la sfârşitul anului şi primii 30 km din Autostrada 3 Bucureşti – Ploieşti, însă chiar dacă vor fi asfaltaţi asta nu înseamnă că vor fi şi practicabili. Aceasta pentru că podurile de pe parcursul autostrăzii vor fi finalizate abia la anul.
Lucrări la proiecte de autostradă vor mai începe în acest an, însă finalizarea lor este mai îndepărtată. Peste două săptămâni se va înfige prima cazma în şantierul tronsonului de autostradă Cernavodă – Constanţa, promis pentru 2011. Se va lucra şi la cei 32 km de autostradă dintre Arad şi Timişoara, care necesită o inv