Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Jiu: Negrilă, la 55 de ani

Publicat in Adevarul, joi 23 iulie 2009 ·

Fosta mare glorie a Craiovei Maxima, Nicolae Negrilă, împlineşte astăzi 55 de ani. „Negoro“ a jucat pe postul de fundaş dreapta în anii ’80, contribuind la cele mai importante rezultate ale Universităţii. Citeşte cum s-au comportat sârbii nou-veniţi la cel de-al doilea antrenament în tricoul Ştiinţei.

Memorabil a rămas însă golul marcat în poarta lui Kaiserslautern, care a calificat Ştiinţa, în premieră pentru România, în semifinalele Cupei UEFA (1983) . „ În plan personal, vreau sănătate mie şi familiei mele, fiindcă este cea mai de preţ. În celălalt plan, sper să reuşim promovarea cu echipa-satelit în eşalonul al treilea, fiindcă ne străduim de doi ani, iar Universitatea să câştige campionatul. Cred că a venit momentul. O victorie în prima etapă cu Dinamo poate oferi băieţilor o încredere extraordinară . Şi să nu uitaţi că avem un program foarte bun, accesibil, aşa cum nu am mai avut în campionatele trecute “, a spus Negrilă pe site-ul oficial al clubului.

Acesta a dezvăluit şi posibilii marcatori ai Ştiinţei împotriva „câinilor roşii“: „ Cred că vom debuta cu dreptul în noul sezon. Vă spun de pe acum că vom învinge Dinamo cu 2-0 şi îndrăznesc să numesc şi marcatorii: Vali Badea şi Mihai Costea “.

„ Trebuie să câştigăm nu numai cu rivalii noştri, dar şi titlul. Sunt, într-adevăr, mulţi puşti la Ştiinţa, dar nu este neapărat un dezavantaj. Au o dorinţă mare de afirmare, şi asta poate compensa anumite lipsuri “, a adăugat Nicolae Negrilă. Acesta a mărturisit că diseară va fi o petrecere restrânsă: „Voi sărbători acasă, împreună cu familia şi cei apropiaţi“.

Plecarea lui Gângioveanu este o pierdere pentru Craiova

În final, fostul fundaş dreapta al Craiovei Maxima şi-a arătat dezamăgirea că Gângioveanu a plecat la Vaslui. „Mie îmi pare rău, sincer, de Gângioveanu. Cât timp a fost la echipa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 4 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 3 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 5 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 6 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 2 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 7 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Vizita lui Nicușor Dan în SUA. Diaconescu: „Există o invitație oficială din partea lui Trump”

HotNews acum 4 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pe securitate națională și șef al Cancelariei președintelui, a afirmat, la Digi24, că Donald Trump a transmis o invitație oficială pentru Nicușor Dan să facă o vizită în Statele Unite. Deocamdată, data viz

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 5 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 3 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Vremea

București
acum

23°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

23°
lun.

20°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

21°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

18°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

23°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

25°/38°