Fălticeni. Vară. Vacanţă. Dacă îl cauţi pe domnul Eugen Lovinescu, îl găseşti instalat la un birou mic din salonul mare al casei părinteşti, având dinainte un sfert de kilogram de cerneală Pelikan şi un top de hârtie ministerială. Scrie cu "febră" cât e ziua de mare. Dacă nu vrei să-l tulburi, aşteaptă să bată ceasul şapte, căci lasă lucrul şi pleacă în cotidiana-i plimbare de seară în afara oraşului.
"Într-o familie cu mulţi copii, ca cea a lui Eminescu şi Creangă, băiatul destinat să devină judecător de cărţi creşte retras, timorat, izolat în lumea lui", scria Eugen Simion despre Lovinescu. Eugen Lovinescu, criticul. Cel de-al patrulea din cei şapte copii ai învăţătorului Vasile T. Lovinescu şi ai "cucoanei Profira", născut la 31 octombrie 1881.
La Şcoală a fost totdeauna întâiul. Când nu era la ore, citea. Sau îi urmărea pe muncitorii care ridicau sediul nou al gimnaziului condus de tatăl său, tremurând la gândul că umbra i-ar putea fi prinsă în ziduri. În anii de gimnaziu îşi vedea numai de bucoavne. Nu se juca cu ai săi colegi, printre care se număra Mihail Sadoveanu. Nu aprecia nici lectura "haiducească" devorată de aceştia. El ajunsese deja la "Dama cu camelii".
Mai apoi conaşul Eugen s-a rupt de Fălticeni. A plecat la liceu, la Iaşi, şi mai apoi la facultate, la Bucureşti. Paşii şi cărţile l-au purtat la Paris, unde şi-a dat doctoratul, şi înapoi la Bucureşti, unde şi-a făcut o familie şi o viaţă dedicată scrisului şi meseriei de dascăl de liceu, activităţii de critic literar şi celei de descoperitor de talente în ale prozei şi poeziei.
VARA DE LUCRU ÎN CASA PĂRINTEASCĂ
Însă oraşul de pe malul Şomuzului i-a rămas în suflet. Aici îşi găsea liniştea, se rupea de viaţă şi de realitate şi scria. De aceea şi-a petrecut la Fălticeni aproape toate vacanţele de vară. Lua trenul de la Bucureşti până la Dolhasca.
