Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ruga, ex-boss Electrica, judecat

Publicat in Jurnalul, joi 23 iulie 2009 ·

Fostul director general al filialei SC Electrica Transilvania Nord, Gabriel Michael Ruga, a fost trimis în judecată pentru corupţie, spălare de bani şi abuz în serviciu, fapte prin care împreună cu alte opt persoane a prejudiciat compania cu peste 41 de miliarde de lei vechi.

În dosarul ce va fi soluţionat la Tribunalul Cluj vor mai fi judecaţi Ioan Constantin Stoica, director la SISEE Transilvania Nord în perioada 2002-2005, acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice; Petru Morar, fost şef al Serviciului Aprovizionare din cadrul SISEE Transilvania Nord, acuzat de luare de mită, abuz în serviciu contra intereselor publice şi spălare de bani; Oana Mihaela Caraba şi Gabriel Traian Ruga, pentru complicitate la luare de mită şi la spălare de bani; Dumitru Osman, acţionar şi administrator al SC Energo El Group SRL Timişoara, pentru spălare de bani; Petre Neacşu, pentru complicitate la spălare de bani; Vasile Croitoru pentru dare de mită şi Costel Croitoru, pentru complicitate la dare de mită şi spălare de bani.

Potrivit comunicatului Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în perioada 2002-2004, "mahării" de la Electrica Transilvania Nord s-au lăsat atraşi în activitatea penală a grupului infracţional iniţiat şi condus de Vasile Croitoru.

Membrii reţelei au acţionat "în baza unui plan amănunţit, de amploare şi cu mari sume de bani rulate şi au furnizat produse contrafăcute (cu sigla falsă a firmei Siemens) la Sucursala de întreţinere şi Servicii Energetice Banat (SISE) şi SISE Transilvania Sud, ambele din cadrul Electrica SA, în condiţiile în care conducătorii acestor instituţii au încălcat legislaţia referitoare la achiziţiile publice, în schimbul unor foloase materiale", se arată în comunicat.

PREJUDICIU

În perioada septembrie-octombrie 2003, Gabriel Michael Ruga ar fi pretins şi primit de la Vasile Croitoru

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 13 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 10 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 13 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 8 ore
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

SUA pregătesc un nou pachet de ajutor de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina

Mediafax acum 8 ore
SUA vor anunţa pe 24 mai un pachet de ajutor militar de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina, conform AP. Pachetul va include rachete pentru sistemele HIMARS, precum şi proiectile de artilerie de 155 mm şi 105 mm.

Accident aviatic la Iași. Aparatul de zbor al unui om de afaceri a aterizat forțat pe un câmp VIDEO

Ziare.com acum 13 ore
Un incident aviatic grav a avut loc joi, 23 mai, într-o localitate ce face parte din zona metropolitană a iașiului. Un om de afacer, Adrian Ioniță, specializat în domeniul imobiliar, a fost la un pas de tragedie în timp ce zbura cu avionul proprieta

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 10 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Ministrul Mediului semnează Memorandum-ul pentru Centura Verde Bucureşti-Ilfov

Mediafax acum 18 minute
În contextul poluării dramatice din Bucureşti şi al tăierilor îngrijorătoare de păduri din jurul Capitalei, peste 150 de organizaţii neguvernamentale, grupuri civice şi persoane publice, reunite într-un demers apolitic sub umbrela Platformei Civice

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum 8 ore
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

Vremea

București
acum

14°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

13°
vin.

13°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°