Povestea de la bacalaureat, cand un elev de la Grupul Scolar Agricol Sendriceni a obtinut dupa contestatie majorarea notei cu sase puncte, s-a repetat si la titularizare. In urma reverificarii lucrarilor ale caror note au fost contestate, o candidata, care a sustinut concursul la disciplina educatie muzicala, a avut surpriza sa afle ca de la o nota initiala de 4,10, a ajuns la 7,00. Ada Macovei, inspector scolar general, a anuntat ieri demararea unei anchete interne care sa clarifice situatia. Potrivit oficialului Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ), este posibil ca la mijloc sa fie vorba de o eroare umana, pusa pe seama oboselii profesorilor corectori. Mai mult, nu este exclus ca la prima corectare sa nu fi fost luata in calcul una dintre paginile scrise de candidat, lucru intamplat si la bacalaureat. Candidata la care facem referire a obtinut la prima corectare nota 4,10, iar dupa contestatie nota a ajuns la 6,05. Data fiind aceasta diferenta intre prima si a doua nota, s-a impus o a treia evaluare, dupa care lucrarea a fost apreciata cu 7,00, nota ramasa finala. In cazul altor 12 candidati, depunerea unei contestatii s-a dovedit o decizie inteleapta, acestia obtinand note cuprinse intre 7,00 si 7,65 si implicit promovarea examenului. Din cele 125 de note contestate, dupa reevaluare au rezultat diferente de notare mai mici de jumatate de punct la 77 de lucrari, in cazul altor 33 de lucrari diferentele au fost in limita 0,5 - un punct, iar la alte 15 lucrari aceste diferente au depasit un punct. Pentru 80 de lucrari (64% din totalul celor ale caror note au fost contestate), nota s-a modificat dupa reevaluare. Pentru a promova titularizarea, candidatii trebuiau sa obtina minim sapte la examenul sustinut pe 15 iulie. Sursa: Monitorul de Botosani Povestea de la bacalaureat, cand un elev de la Grupul Scolar Agricol Sendriceni a obtinut dupa contestatie majorarea notei