Se uscau pe un raft. Doi receptaculi de anghinare, cu lujerele retezate brusc. Fuseseră, cândva, obiecte de decor pentru una dintre fotografiile care apar în Jurnalul de Bucătărie. Acum, se uscau leneş, în aerul sufocant. Era o zi de vineri şi am vrut să le arunc, dar gândul s-a oprit la jumătate... La jumătatea unei poveşti despre un poet tânăr, care tocmai se dusese să vadă ce este dincolo de "fereastra de dincolo"... Gândul oprit la jumătate a continuat cu o altă jumătate de gând. De data aceasta nu mai era vorba despre receptaculi uscaţi, ci despre destine fragile, frânte la mijloc de viaţă. Duminică, am intrat din nou în bucătăria din redacţie.
Plutea în aer un parfum puternic, ca de crin, ca de lume de dincolo. Şi atunci am văzut cele două flori mov iţite, miraculos, din receptaculii de iască. "Doamne, există viaţă dincolo de moarte?" Am întrebat un alt poet şi mi-a spus că există. Apoi am mai întrebat încă unul... "Eu sunt un tip pozitiv", mi-a răspuns. "Pe mine ceea ce nu are explicaţie mă nelinişteşte... Prea seamănă povestea asta cu toiagul din Biblie care înflorise! Întreabă un botanist!" Însă nici botaniştii nu ştiu bine care este limita dintre ştiinţă şi miracol...
Înrudită cu scaiul comun şi cu cactuşii, anghinarea ar putea avea, la o adică, puterea de a rezista şi de a înflori în medii aride. Vorbim însă despre plante fixate pe sol, care tot îşi mai trag seva de unde, nu de vreascuri! În popor, plantei i se mai zice "Darul Sfintei Marii"... Am întrebat atunci însă un poet ce crede despre întâmplarea aceasta...
Am aflat că aceluia stins prea devreme anghinarea i se părea un mic miracol - datorită proprietăţilor ei curative - şi nu ezita să o pună în orice fel de mâncare. "Consideră că nu e o întâmplare", mi-a spus. Poate că el a trecut pe aici şi a lăsat un semn..." Acceptaţi că reţeta aceasta de suflet este şi e
