De la drama geniului lui Eminescu, a taranului lui Rebreanu, a intelectualului lui Petrescu, am ajuns astazi la drama studentului.
Spirit latin, iubim cu mare foc; dar ne lipseste acel spirit empiric, rational, etica protestanta a lui Weber. Adica ne place sa vorbim în figuri de stil cât mai diversificate, sa ametim pe cât mai multi, sa priceapa cât mai putini, chiar nimeni. 1+1=2. Dar parca nu întotdeauna!
Mai rau este ca acest ,,antrenament filosofic’’ începe la facultate. Specializari cu denumiri cât mai pompoase, sa dea bine în CV, de preferinta cât mai lungi ca sa ai si tu ce spune când te prezinti cuiva.
Astfel spiritul de turma se simte de departe, chiar se vede. Toti unul dupa altul, în aceeasi directie. Unde ajungem? Surplus de absolventi la unele specializari, mai mult sau mai putin competenti.
Dar noroc cu doxa de cultura generala cu care ne mândrim atât de mult si ne-am chinuit atât de tare sa o formam. si asa ajungem sa fim salariati pe alte domenii decât cele pe care am fost teoretic formati. Toata lumea se pricepe la toate, toata lumea îsi da cu parerea la orice, de parca diviziunea muncii nu ar exista, important e sa te faci remarcat.
Asadar si prin urmare apare întrebarea: ce mai conteaza specializarea daca ne pricepem la toate si suntem atât de open mind? Suntem descurcareti. Nu se vede?!!
De la drama geniului lui Eminescu, a taranului lui Rebreanu, a intelectualului lui Petrescu, am ajuns astazi la drama studentului.
Spirit latin, iubim cu mare foc; dar ne lipseste acel spirit empiric, rational, etica protestanta a lui Weber. Adica ne place sa vorbim în figuri de stil cât mai diversificate, sa ametim pe cât mai multi, sa priceapa cât mai putini, chiar nimeni. 1+1=2. Dar parca nu întotdeauna!
Mai rau este ca acest ,,antrenament filosofic’’ începe la facultate. Specializari cu denumiri cât mai pompoase, sa
