Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Începerea şcolii nu va mai influenţa chiriile

Publicat in GAZETA de SUD, joi 23 iulie 2009 ·

Dacă anii trecuţi proprietarii de apartamente profitau de începerea anului şcolar şi creşteau considerabil preţurile chiriilor, anul acesta situaţia s-ar putea schimba. Specialiştii în domeniu estimează că studenţii vor fi mai precauţi cu cheltuielile, astfel că nivelul chiriilor ar putea să rămână acelaşi.

În ultimii ani, proprietarii de apartamente îşi făcuseră un obicei din a creşte, de multe ori nejustificat, preţul cu care închiriau locuinţele respective în perioada premergătoare începerii anului şcolar. Majorările (cu cel puţin 10%) erau determinate, în principal, de faptul că universităţile nu dispun de suficiente locuri de cazare. În 2008, de exemplu, nivelul chiriilor a crescut încă din a doua parte a lunii august, când garsonierele se închiriau cu aproximativ 200 de euro/lună, iar apartamentele cu două camere, cu 250 sau 300 de euro/lună. Asta, în condiţiile în care numărul locuinţelor date spre închiriere era destul de mare, unii proprietari retrăgându-şi apartamentele de la vânzare şi dându-le spre închiriere.

„Studenţii vor fi prudenţi cu cheltuielile“

Anul acesta, situaţia s-ar putea schimba însă în bine pentru viitorii chiriaşi. „Nu cred că anul acesta va mai fi cazul ca nivelul chiriilor să crească în perioada premergătoare începerii anului şcolar. Cel mai probabil, acestea vor rămâne la acelaşi nivel ca în prezent“, a declarat Cristian Clenciu, directorul agenţiei CDC Imobiliare. Afirmaţia poate fi justificată prin faptul că există diferenţe de piaţă faţă de anul trecut. În plus, numărul imobilelor date spre închiriere ar putea fi mult mai mare comparativ cu anii trecuţi, mai ales că, deşi există cerere pentru locuinţe, tranzacţiile încheiate sunt în continuare puţine. Situaţia economică îşi va pune amprenta şi asupra comportamentului potenţialilor chiriaşi. „Studenţii vor fi prudenţi cu cheltuielile. Oricum este vorb

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 3 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 5 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Informări publice - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 16 minute
Aqua Blue Developer SRL anunţă, cu data de 01.08.2025, începerea lucrărilor de construire pentru proiectul situat în jud. Braşov, loc. Tărlungeni, Str. Meşterul Manole, nr. 27, în baza Autorizaţiei de Construire nr. 128 din 05.06.2025, emisă de Prim

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 6 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 4 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 5 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 13 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 10 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/33°
Constanta
acum

20°
joi

20°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

17°/32°
Timisoara
acum

17°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°
dum.

20°/38°