Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bucureşti: Laboratorul antidoping din Capitală, acreditat

Publicat in Adevarul, joi 23 iulie 2009 ·

Agenţia Mondială Antidoping (WADA) a acreditat marţi un laborator de specialitate la Bucureşti. Acesta este primul laborator din România acreditat de organizaţia internaţională şi al 35-lea de la nivel mondial.

Laboratorul va avea un rol important în a îndeplini metode performante de analize antidoping.

Cererea pentru acreditarea Laboratorului de Control Dopind din România a fost depusă la WADA în 2005. În 2006 organizaţia internaţională a cerut mai multe documente ce conţineau informaţii cu privire la dotarea laboratorului şi organizarea activităţii.

Peste un an a fost trimisă scrisoare din partea WADA prin care Laboratorul de Control Doping din Capitală a fost acceptat în faza probatorie a procesului de acreditare, în care laboratorul a parcurs cu succes şase etape de verificare a performanţei profesionale. În perioada 25 mai – 29 mai 2009 s-a desfăşurat vizita de evaluare finală a laboratorului, când au fost analizate 20 de probe test primite de la WADA.

La data de 21 iulie Laboratorul de Control Doping din România s-a alăturat celor 34 de laboratoare acreditate din lume, din care 20 în Europa, singurul din Europa de Est.

Avantajul principal al acestei acreditări este faptul că de acum încolo confirmarea anumitor probe va fi făcută la noi, scutind federaţiile sportive naţionale de costurile analizării acestora la laboratoare din străinătate. De altfel, pot fi atrase resurse extrabugetare prin analizarea probelor pentru agenţiile antidoping din ţările învecinate care nu dispun de laboratoare acreditate.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum o ora
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

„Profesorul de genii” Kristof Lajos, condamnat la 13 ani și 3 luni pentru viol și agresiune sexuală

Mediafax acum 31 minute
Kristof Lajos a fost condamnat la 13 ani și 3 luni de închisoare pentru viol și agresiune sexuală împotriva unor minori. Potrivit deciziei pe fond, instanța a admis parțial acțiunea civilă formulată de părțile vătămate și a dispus plata a 100.000 de

Jumătate de Banat sub cod roșu de caniculă și avertizare de instabilitate atmosferică în vestul țării

Press Alert acum o ora
Meteorologii au extins luni avertizările de caniculă până miercuri dimineața în sudul țării. În partea de vest a fost emisă o avertizare Cod roșu de vijelii. Potrivit ANM, de luni până marți la ora 10.00 sunt sub avertizare Cod roșu județele Caraș-S

UPDATE - Timişoara: O femeie a căzut în gol de la etajul 7 al unui bloc de locuinţe/ Ea a decedat în urma impactului cu solul / Cine este femeia

News.ro acum 44 minute
O femeie de 41 de ani a murit, după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc de locuinţe din Timişoara. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au constatat deesul femeii.

JAF de peste 1.000.000 de euro la Paris. Hoții au fugit cu peste 100 de genți Hermes, Dior și Chanel dintr-un magazin second hand

Gandul acum o ora
Un magazin cu produse de lux second hand din inima Parisului a fost prădat duminică dimineață de hoți care au plecat cu peste o sută de poșete de marcă. Valoarea jafului este estimată la peste un milion de euro. Furtul spectaculos a avut loc în juru

Guvernul Bolojan își asumă răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. TVA mai mare, accize crescute și contribuții pentru pensii peste 3.000 lei

Ziua Constanta acum 3 ore
Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului, potrivit Agerpres.

Podoabe de aur, sticlă şi bronz, două sarcofage cu elemente sculptate şi pictate din calcar şi marmură, descoperite în situl „Necropola tumulară a oraşului antic Callatis”

G4Media acum 28 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Artefacte arheologice care ar putea fi clasate în patrimoniul cultural naţional – categoria Tezaur, au fost descoperite în „Necropola tumulară a oraşului antic Callatis”, anunţă Muzeul Naţional de Is

Doliu la Farul Constanța A murit fostul fotbalist Dumitru Tănase

Ziua Constanta acum o ora
După decesul, la numai 62 de ani, al lui Vasile Mănăilă, fost fotbalist și antrenor, Farul Constanța este din nou îndoliat, după ce s-a stins din viață fostul jucător farist Dumitru Tănase. Farul Constanța anunță cu tristețe trecerea în neființă a f

Zi decisivă pentru Călin Georgescu. Fostul candidat la prezidențiale află azi dacă rămâne sub control judiciar

HotNews acum o ora
Călin Georgescu află luni dacă rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a amânat vinerea trecută luarea unei decizii în cazul fostului candidat la prezidențiale, conform Agerpres.

Ursul a atacat din nou în Argeş. Victima, un cioban, a fost trasportată la spital cu răni la un picior

Adevarul acum 3 ore
Un cioban a fost atacat și rănit de un urs în timp ce se afla cu oile pe muntele Jupâneasa, în zona Berevoiești, județul Argeș. Bărbatul, în vârstă de aproximativ 54 de ani, a fost preluat de echipele de salvare și transportat la spital pentru îngri

Vremea

București
acum

33°
lun.

22°/41°
mar.

23°/39°
mie.

19°/34°
joi

15°/29°
Iasi
acum

30°
lun.

20°/37°
mar.

20°/38°
mie.

19°/31°
joi

16°/25°
Constanta
acum

33°
lun.

21°/33°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
lun.

19°/31°
mar.

18°/35°
mie.

14°/20°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

32°
lun.

20°/37°
mar.

18°/38°
mie.

12°/21°
joi

14°/22°