În plină campanie electorală pentru alegerea vii­to­rului preşedinte al României se acumulează confu­ziile voite sau nedorite, se accentuează evazionismul şi imediatomania, dar nu se vede de nici un fel un proiect pentru ţară. Performanţa slabă a eco­no­mi­ei româneşti apare cu claritate în această pe­rioa­dă de criză. Or, singurul tratament al sărăciei este crearea avuţiei. Creşterea protecţiei sociale pentru a face faţă crizei este o iluzie. Este infinit preferabil să plăteşti pentru muncă, şi nu pentru nemuncă.

Problemele economice actuale, care nu ţin doar de criză, deci de factori externi, sunt probleme cro­nice ale noastre. Ele nu sunt rezultatul unei insuficiente implicări a statului şi nici al unui interve­nţ­i­o­­nism excesiv, ci al unui intervenţionism "pervers", insuficient tocmai acolo unde era necesar (legi clare şi nepărtinitoare şi aplicarea lor neabătută, ordine publică administrată ferm, educaţie în masă şi învăţământ performant, sistem de sănătate funcţional) şi excesiv tocmai acolo unde nu este de dorit (intervenţie în desfăşurarea competiţiei pe piaţă, lucrări de interes public transformate în afa­ceri murdare pe banii contribuabililor).

Guvernul de coaliţie strâmbă, el însuşi presat şi strâmbat de pretenţiile electorale, priveşte doar la ziua de azi şi se eschivează în faţa problemelor grave care necesită reforme aflate de multă vreme în suferinţă. Cauzele profunde rămase neatacate se răzbună, costurile "calmării" situaţiilor "fierbinţi" sunt evident mult mai mari decât aplicarea unor politici de lungă durată.

Gradul de neîncredere tot mai scăzut al românilor în anunţurile pompoase şi demagogice de reformă înăspresc contextul abordării de politici prin reformă. În loc să privească la soare, politica priveşte degetul care arată soarele. Suntem ca un călător care călătoreşte de dragul de a călători, şi nu pentru