Mesajul a fost trimis. Multumesc!

1.000 de semnături pentru bolnavii de hepatită B şi C

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 23 iulie 2009 ·

Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO) a lansat la începutul lunii iulie o petiţie on-line adresată Ministerului Sănătăţii şi Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Petiţia atrage atenţia asupra necesităţii creării unui Program Naţional pentru Afecţiunile Hepatice Cronice, astfel încât acesta să asigure un tratament pentru cât mai mulţi pacienţi diagnosticaţi cu hepatitele de tip B şi C. În prezent, cei afectaţi de această boală sunt înscrişi pe liste de aşteptare la CNAS. Ordinul 665 din 3 iunie 2009 stabileşte faptul că dosarele mai vechi au prioritate la tratament. Mai pe înţelesul tuturor, primesc tratament cei la care boala s-a agravat. Iar tratamentul este foarte scump, dacă ar fi suportat din buzunarul propriu. În doar două săptămâni, petiţia a ajuns deja la semnătura 1000. „Petiţia lansată este încă un pas al demersului nostru pentru intrarea în normalitate, respectiv pentru asigurarea accesului la tratament pentru cât mai mulţi dintre pacienţii diagnosticaţi cu hepatită cronică B sau C. România este pe locul doi în Europa, după Ungaria, în statisticile privind mortalitatea în urma afecţiunilor hepatice cronice. Astfel, din 100.000 de persoane, 50 mor anual pentru că fie nu au ajuns pe listele de aşteptare, fie au petrecut prea mult timp pe listele CNAS”, a declarat Marinela Debu, preşedintele APAH-RO. Petiţia este postată pe www.petitieonline.ro şi pe www.hepato.ro potrivit preşedintei APAH-RO, în prezent, în evaluarea dosarului nu mai este luată ca un criteriu esenţial vârsta, dar „faptul că s-a eliminat vârsta din criteriile iniţiale nu reprezintă o soluţie decât pe hârtie. Sumele alocate de la nivel central sunt acelaşi, ceea ce face ca îmbunătăţirile să fie «,pe hârtie», discriminarea fiind în continuare literă de lege, iar explicaţia, eterna „lipsă a fondurilor”.

Estimările arată că, în prezent, aproximativ două milio

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod portocaliu de ploi însemnate cantitativ în 12 județe. Coduri galbene de vânt și averse în mare parte din țară

HotNews acum 22 minute
Meteorologii au emis noi atenționări de vreme rea valabile în următoarele două zile în cea mai mare parte a țării. În intervalul 28 mai, ora 10 – 29 mai, ora 03, este valabil un cod galben de ploi însemnate cantitativ, ce vizează zone din Maramureș,

Nicușor Dan spune că va face publică lista DONATORILOR din campanie: „O să-mi fac declarația de avere chiar în 15 zile de la preluarea mandatului”

Gandul acum 42 minute
„Da, o să-mi fac declarația de avere chiar în 15 zile de la preluarea mandatului”, a răspuns Nicușor Dan, întrebat, miercuri dimineață, dacă va face publică lista donatorilor din campania sa electorală pentru Președinția României. Finanțarea campani

Risc major de inundații în județele Botoșani și Iași. Hidrologii au emis cod roșu

HotNews acum o ora
Hidrologii au emis o avertizare Cod roșu de inundații, valabilă pentru ziua de miercuri în județele Botoșani și Iași. „În intervalul 28 mai 2025, ora 08:00 – 28 mai 2025, ora 16:00, este valabilă o avertizare hidrologică de Cod roșu, emisă ca urmare

Nicușor Dan începe discuțiile cu partidele pentru formarea noului guvern: cine a refuzat să participe și ce propuneri de premier există

Libertatea acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a chemat miercuri, 28 mai, toate partidele parlamentare la consultări informale pentru a discuta despre situația politică și economică a țării. Întâlnirile au fost organizate la Palatul Cotroceni și se desfășoară pe parcursu

11 cadavre găsite într-o barcă eşuată pe o insulă din Marea Caraibilor

Mediafax acum 2 ore
Poliţia locală a fost anunţată luni că o ambarcaţiune a eşuat în Little Bay, pe insula Canouan. În interior se aflau mai multe cadavre aflate în stare avansată de descompunere. De asemenea, unele cadavre nu erau complete, au anunţat poliţiştii, potr

Prima reacție a lui Nicușor Dan după discuția telefonică pe care a avut-o cu Donald Trump

Libertatea acum 52 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a făcut declarații miercuri dimineață cu privire la o presupusă convorbire telefonică cu președintele american Donald Trump. Potrivit News, Nicușor Dan a evitat să confirme sau să infirme existența acestei discuți

UEFA Conference League: Finala Real Betis – Chelsea se dispută miercuri seara pe Stadionul Wrocław

Mediafax acum 13 minute
Confruntarea aduce față în față două echipe cu parcursuri diferite în cea de-a treia competiție europeană inter-cluburi ca valoare. Real Betis, locul 6 în La Liga, a ajuns în finală cu un joc ofensiv, dar vulnerabil defensiv – primind cel puțin un g

Temperaturile vor rămâne la niveluri record în următorii cinci ani, anunţă OMM

Mediafax acum 2 ore
Anul 2024, cel mai cald an înregistrat din 1850, este şi primul care depăşeşte pragul de 1,5°C al încălzirii globale. Anul trecut, temperatura medie globală a fost cu 1,55°C mai mare decât în era preindustrială. Conform raportului citat de AFP, exis

Meteo: În Capitală, ploi și vânt până joi seara

Mediafax acum 41 minute
De miercuri până joi la ora 9.00, cerul va avea înnorări temporare și trecător mai ales în primele ore ale intervalului vor fi ploi slabe. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 22 de grade, iar cea minim

Ce a declarat Nicușor Dan înainte de consultările de la Cotroceni

HotNews acum 2 ore
Președintele României Nicușor Dan a făcut declarații miercuri dimineață, înainte de consultările informale cu partidele, de la Palatul Cotroceni. „Consultările sunt pe două planuri. Unul – să vedem cum echilibrăm bugetul și doi – să vedem cum formăm

Vremea

București
acum

16°
mie.

14°/22°
joi

13°/23°
vin.

14°/20°
sâm.

14°/22°
Iasi
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

12°/21°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/22°
Constanta
acum

14°
mie.

14°/19°
joi

13°/20°
vin.

15°/19°
sâm.

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

11°/18°
joi

10°/15°
vin.

10°/16°
sâm.

10°/20°
Timisoara
acum

20°
mie.

11°/24°
joi

12°/19°
vin.

10°/21°
sâm.

11°/24°