„ Critica ratiunii cinice" este trambulina care l-a propulsat pe Peter Sloterdijk direct in mijlocul arenei dezbaterilor lipsite de emfaza fastidioasa si elitista pe care, in genere, filosofia actuala o generaza.
Volumul a fost pana acum tradus in peste 30 de limbi, insa nu neaparat despre aceasta carte am decis acum sa scriu, ci despre influenta pe care Sloterdijk o are la nivelul dialogului public. Iar cand spun „dialog public" nu ma refer la polemica seaca pe care o intretin cei ce se doresc reprezentativi.
Peter Sloterdijk face ca etica sa nu para o incremenire in proiectul instituirii unei lumi mai bune. La el etica se arata compusa asemenea unui organism viu, este o continua inovatie a propriei persoane si a umanitatii in ansamblul ei.
Atras pe la inceputuri de promisiunile Scolii de la Frankfurt, filosoful abandoneaza treptat premisele acesteia, indreptandu-se catre fenomenologie si existentialism, radicalizand intr-o oarecare masura limbajul stangist pe care il strecura in discursul sau. Devine un nietzschean „de clasa noua", un umanist postfactum. Evolutia umanitatii se inscrie intr-o reconsiderare a spatialitatii si temporalitatii, reconsiderare care descopera valentele esentiale ale mediului inconjurator. Cand afirmam acestea despre Sloterdijk, nu avem in vedere altceva decat postumanismul filosofului, care aduce intr-o lumina noua drama Occidentului.
Occidentul si-a neglijat cu buna stiinta structurile spatiale. Pentru o mai profunda intelegere a acestor structuri, ar trebui sa fim atenti la ideea lui Sloterdijk de a fundamenta o „sferologie", o analiza a sferelor de habitat uman in cadrul larg al gandirii occidentale. Omul s-a identificat in mod eronat cu parti din habitatul sau, incepand de la propria casa, familie, trib, limba si terminand cu natiunea al carei membru este. Originea tuturor crizelor lumii civilizate, occ