La punctul de prim ajutor din Piaţa Centrală nu era azi-dimineaţă niciun cadru medical Căldura a ţinut oamenii în casă astăzi, când temperaturile au depăşit 35 de grade Celius iar meteorologii au dat atenţionare de cod galben. Deşi, până la ora 12.00, Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Dolj nu a fost asaltat de apeluri ale bolnavilor răpuşi de căldură, la punctele de prim ajutor amplasate în oraş, situaţia a fost cu totul diferită.
I-a venit ameţeală în piaţă
Bătrânii care azi-dimineaţă se aflau în Piaţa Centrală au fost primele victime ale caniculei. Aceştia nu înţelegeau motivul pentru care la aceste puncte sanitare nu există un cadru medical care să le verifice tensiunea. Ilie Popa, de 67 de ani, din Craiova, a fost prima persoană care a leşinat azi dimineaţă în piaţă, în jurul orei 10.00, din pricina căldurii. Bătrânul, din Craiova, venise în piaţă împreună cu soţia, pentru cumpărături, însă n-a mai apucat să-şi termine treaba, când l-a luat ameţeala.
„Am avut noroc pentru că mi-am revenit repede“
Pentru că a văzut mai multe indicatoare care direcţionau către punctul sanitar de prim ajutor, craioveanul s-a îndreptat grăbit spre acesta. La intrare însă a rămas uimit că încăperea era goală, fără niciun cadru specializat. În afară de o cană de apă şi aer condiţionat, pensionarul nu a mai primit niciun ajutor. S-a aşezat timp vreo zece minute pe un pat şi a înghiţit câteva guri de apă, însă ne-a spus că nu este posibil să nu se asigure minimum de servicii medicale, când afară te sufoci de căldură. „Dacă era altcineva în locul meu, în stare gravă, ce ar fi făcut? Şi-ar fi dat duhul? Eu am avut noroc pentru că mi-am revenit repede, însă normal ar fi fost ca vreun medic să îmi ia tensiunea”, ne-a spus Ilie Popa.
Comercianţii din Piaţa Centrală au încercat să se ferească cum au putut de razele soarelu