Saschizul este un loc cunoscut presei, în primul rînd datorită deselor vizite ale prinţului Marii Britanii, Charles de Wales, prinţ văzut şi adoptat de către săteni ca fiind nu moştenitorul tronului, ci unul de-al lor. "E aşa, mic de statură" " răspunde un localnic la întrebarea standard: "cum e prinţul?", care, apropo, mai e şi "curios" şi "dornic să înveţe tot felul" şi "foarte prietenos".

Mai e cunoscut Saschizul şi gurmanzilor care îşi caută arome rare pe la tîrgurile de desfacere a produselor tradiţionale. Satul, aflat la cîţiva zeci de kilometri depărtare de Sibiu, este unicul producător al celebrei dulceţi de rubarbă (rabarbă, cum îi spun sătenii) sau, mai nou, al murăturilor picante " reţetă unică, după cum o laudă micii producători. Cine sînt însă aceşti mici producători şi ce îi mînă pe ei în luptă? Dorinţa de îmbogăţire, de exploatare a unui teren încă virgin, descoperit, paradoxal, de către străini, înaintea indigenilor? Deşi încuviinţează că străinii i-ar fi ajutat să-şi redescopere potenţialul şi să-l valorifice, dorinţa de îmbogăţire, de "exploatare" este respinsă cu vehemenţă de către ei, oameni pe care probabil ar fi nepotrivit să-i numesc "mari patrioţi", dar pe care, cu siguranţă, aş fi îndreptăţită să-i număr printre puţinii patrioţi adevăraţi. Pentru că sînt oameni care realmente îşi iubesc pămîntul. Aici găseşti poveşti despre cît de bine e să fii la tine acasă, poveşti fără exagerări patetice sau interese politice, despre locuri şi oameni şi bucuria de a trăi într-o simplitate arcadiană. Sînt oameni "simpli", de-ai casei, în marea lor parte tineri, dintre cei care au decis să nu dea vrabia din mînă, adică să migreze spre oraş sau înspre Occident, ci au rămas aici, în locurile natale, în casele strămoşilor, pe care, în loc să le upgradeze cu tot soiul de brizbrizuri comerciale, au decis să le valorifice laolaltă cu tradiţiile. Sînt oa