Reuniunea G7 de la Paris, din iulie 1989, a fost criticată dur de un articol din „Scînteia”, deoarece naţiunile cele mai dezvoltate voiau să ajute Polonia şi Ungaria. După o săptămână de analize, comuniştii români ajunseseră la concluzia că membrii G7 nu doreau decât „menţinerea vechii politici de inegalitate şi asuprire“. Articolul din „Scînteia”, apărut marţi, 25 iulie 1989, ocupa aproape jumătate din ultima pagină a oficiosului PCR şi purta titlul „Practici anacronice, în dezacord cu spiritul unei reale şi constructive colaborări internaţionale”.
Autorul anonim critica foarte dur rezultatele reuniunii de la Paris a „Grupului celor 7“ – G7, grupul celor mai dezvoltate ţări din lume: Anglia, Italia, Canada, SUA, Franţa, RFG şi Japonia.
„Probleme ignorate”
Principalele critici aduse „bogaţilor lumii“ erau că „şi-au asumat, cu de la sine putere, rolul de a decide şi a stabili orientări privind dezvoltarea economică, socială şi chiar militară a lumii“, că acţionează în scopul „menţinerii vechii politici de inegalitate şi asuprire, de forţă şi dictat, de jefuire a bogăţiilor altor popoare“ şi că nu reprezintă nici măcar interesul propriilor popoare, ci pe cel al monopolurilor şi capitalurilor financiare.
Acesta este motivul, concluzionează autorul materialului, pentru care „probleme de deosebită gravitate existente în viaţa internaţională au fost ignorate sau minimalizate cu bună ştiinţă, iar altele au fost abordate exclusiv din unghiul de vedere convenabil marelui capital“. Mai precis, era vorba de problema datoriilor externe acumulate de ţările sărace, care se apropiau de 1.300 de miliarde de dolari şi de problemele de mediu.
Ce îi supărase pe comuniştii români
Principalul motiv de supărare pentru conducerea României socialiste nu era prezentat decât printre rânduri: decizia membri
