Minorul dispărut aseară la Rânca se numeşte Constantin Velcev. Are 7 ani şi locuieşte în oraşul Techirghiol, judeţul Constanţa. Acesta a dispărut de la o cabană situată în Zona Turistică Montană Rânca şi este de negăsit. Bunicii fac un apel la cei care l-au văzut sau îl văd pe nepotul lor să anunţe Poliţia. Constantin Velcev are 1,20 – 1,50 m înălţime, greutate de aproximativ 25 kg, păr şaten, puţin lung, ten alb, ochi verzi şi prezintă o aluniţă pe pometul obrazului stâng.
La data dispariţiei era îmbrăcat cu un tricou cu mânecă scurtă de culoare alb, având pe piept desen şi inscripţie, hanorac de culoare gri spre albastru, pantaloni de trening de culoare albastru închis cu două dungi albe, iar în picioare purta papuci de culoare verde deschis.
Imediat de la sesizarea dispariţiei, în zona turistică a fost instituit un punct de comandă.
„Din primele cercetări efectuate la faţa locului s-a stabilit faptul că minorul se afla cazat la o pensiune, împreună cu bunicii materni. Acesta a fost văzut ultima dată în jurul orelor 1700, când a părăsit pensiunea nesupravegheat, pentru a merge la bunicul său care se afla în exterior, în imediata apropiere a cabanei.
Până la ora sesizării dispariţiei a fost căutat de către bunici împreună cu un angajat al Salvamont Gorj, însă nu a fost găsit. Deşi au fost derulate activităţi de căutare a minorului şi pe timpul nopţii, minorul nu a fost depistat“, se arată în comunicatul emis de Inspectoratul Judeţean de Poliţie.
În această dimineaţă, căutările au fost reluate, la acţiuni participând peste 80 de poliţişti, jandarmi, salvamontişti şi voluntari.