Din momentul în care a retrogradat în liga secundă, Universitatea şi-a intersectat destinul cu Unirea Urziceni. Ca şi în sezonul trecut, când a luat titlul, nici în seria a doua Unirea nu a pornit ca favorită la promovare, deoarece Ştiinţa şi Petrolul aveau un blazon de apărat. Cu toate acestea, după primul loc ocupat de trupa lui Stângă, antrenor pe atunci, a urmat micuţa formaţie din Bărăgan. Aflaţi în premieră în Liga 1, ialomiţenii nu au rămas datori şi au demonstrat, în doar câţiva ani, că printr-o organizare exemplară şi printr-un management profesionist poţi învinge atât granzii, cât şi sistemul mafiot ce bântuie încă fotbalul românesc. Dacă mai punem la socoteală şi faptul că a jucat şi o finală de Cupa României, echipa din Urziceni e cu atât mai de apreciat.

Nu au vorbit, nu au declarat că rup munţii, că pârjolesc Capitala şi nici nu s-au autosupus presiunii anunţând că vor face în cinci ani ce n-au putut face alţii în mult mai mulţi. Au avut noroc şi de un patron care a ştiut să nu combine fotbalul cu alte afaceri şi să îi lase pe alţii mult mai pricepuţi în acest sport să se ocupe de club.

Noi, în schimb, din momentul promovării, am plecat la război cu un plan pe cinci ani, în care campionatul sau cupa erau ţintele vizate. Am mers pe o strategie cu tineri, care au jucat mai mult din entuziasm şi care la prima înfrângere aveau nevoie de susţinere foarte mare. Nimic mai adevărat, deoarece patronul a ieşit de multe ori şi şi-a îmbărbătat fotbaliştii, numai că a dublat vorbele de susţinere cu altele prin care le dădea în cap tinerilor din echipă. Să spui că o să faci instrucţie cu Bucureştiul şi că unele echipe mai bine să nu se mai prezinte la meciurile din Bănie ca să nu fie umilite, e deja poveste. Dacă adăugăm pe lângă aceste reale vorbe de duh şi alte perle, care au făcut mai mult rău decât bine echipei, vedem că între noi şi actuala campioană e