Am vazut pe DVD tot felul de spectacole, iar de unele incerc – fara mari succese – sa uit. Ma bantuie, de exemplu, o montare cu „Baltagul" dupa Mihail Sadoveanu pe care am vazut-o de la cap la coada, fascinata de senzatia de intoarcere in timp pe care ti-o crea. Desi ratiunea imi spunea "inchide, scoate dvd-ul, treci mai departe", pur si simplu nu-mi puteam lua ochii de la decorul coborat parca din Muzeul Satului – cu sobita de lut si lemnele aferente, cu masutele si scaunelele de lemn, cu portul popular al interpretei principale (o actrita foarte frumoasa care tot incerca sa/si ascunda pletele vopsite roscat sub o broboada neagra, de femeie suparata fiindca nu-i mai vine barbatul acasa cu oile!). Sa nu ma intrebati de ce ar vrea un regizor tanar – cum am inteles ca este autorul spectacolului, Bogdan Tudor – sa insceneze Baltagul, fiindca n-o sa stiu sa va raspund. Poate ca a fost montat pentru elevii din Rm. Valcea (de acolo e spectacolul) care altfel n-ar fi pus mana pe roman (poti sa-i condamni, la urma urmei?) sau poate pentru ca vreun edil are nostalgii mioritice (la cum merg lucrurile cu politizarea culturii, nu m-ar mira ca in curand sa se trimita din nou la teatrele subventionate de stat vreo lista "de la judet" cu piesele care trebuie montate). Oricum ar fi, vazand spectacolul am incercat o senzatie extrem de puternica de reintoarcere a unei lumi disparute, ale carei coduri nu le mai pricepe niciun locuitor de azi.

***

Cu totul altfel au stat lucrurile cu „Romania, te pup!" de Bogdan Georgescu in regia lui David Schwartz la Teatrul National din Iasi. Stiam piesa mai de mult, am vazut premiera la New York in toamna lui 2006 (iata un caz special: o piesa a unui dramaturg roman care s-a jucat mai intai la New York si abia apoi in Romania), ba mai mult abia asteptam sa o vad. De ce? Pentru ca scriitura lui Bogdan Georgescu (absolvent d