De azi, 24 iulie, vreme de trei zile, Sighisoara gazduieste o noua editie a festivalului medieval care ii poarta numele si care, in ultimii ani, a atras tot mai multa lume si a incantat tot mai multi turisti.
Cine nu a trait in viata sa o poveste, nu a vazut un film cu Robin Hood, nu a evadat cu imaginatia intr-o lume de basm? Cu totii am alunecat macar o data in atmosfera Evului Mediu, cea plina de umbre si mister. In inima tarii, pe malurile Tarnavei Mari, zidurile cetatii Sighisoara mai au inca multe de povestit, iar primaria municipiului si-a propus, in urma cu 17 ani, sa reinvie, cale de trei zile pe an, un trecut care nici astazi nu s-a stins in cetate. Asa a luat fiinta Festivalul Sighisoara Medievala.
Prin eforturile reunite ale organizatorilor celei de-a XVII-a editii - Primaria Sighisoara, Asociatia Turistica Sighisoara si Ministerul Turismului -, muzica, dansul, personajele, obiceiurile acelor timpuri vor putea fi regasite la fiecare pas de catre turistii atrasi de farmecul Cetatii ca de un magnet.
Si in acest an se vor auzi zgomotele armurilor si sabiilor ori rumoarea din piata, iar papusarii de sub coviltir, saltimbancii, menestrelii, cavalerii si domnitele vor invada din nou stradutele inguste.
Punte intre prezentul incert si traditiile cultural-artistice medievale, incarcate de o nealterata si misterioasa frumusete, Festivalul Sighisoara Medievala se doreste a fi un brat intins inspre trecut, pentru a descoperi acolo resurse creatoare amortite de greutatea vremurilor pe care le traim.
Incepand cu anul 1992, in fiecare vara, Cetatea Sighisoarei isi retraieste in mod fulgurant trecutul. Pe stradutele sale inguste, pe sub zidurile imbatranite de vreme, reapar cavaleri, calugari, vrajitori si clovni veniti dintr-o lume in care fabulosul si teribilul traiau laolalta, hranind frica, dar si neostoita inclinatie spre avent