Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BERD: Noii membri ai UE vor continua să se confrunte cu probleme

Publicat in Adevarul, vineri 24 iulie 2009 ·

Europa emergentă ar putea să nu mai înregistreze creşterea economică şi investiţiile record înregistrate înaintea crizei, a spus preşedintele Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Thomas Mirow, transmite Reuters.

Oficialul a avertizat în legătură cu subestimarea gravităţii crizei, în contextul în care se aşteaptă la noi probleme ce vor afecta recuperarea economică. Mirow a subliniat că o creştere accentuată a creditelor neperfomante şi posibila intrare în incapacitate de plată a marilor companii reprezintă motive de îngrijorare privind regiunea. Acesta a spus că statele din regiune ar trebui să se concentreze asupra unei creşteri sustenabile şi de durată, după ce criza se va încheia. De asemenea, şeful BERD estimează că finanţarea din partea băncii se va menţine la un nivel ridicat.

Economiile statelor din Europa Centrală şi de Est vor scădea cu 5% în 2009, iar cele din fostul spaţiu sovietic cu 5,8%, estimează FMI. BERD mizează pe o scădere între 4% şi 15% a economiilor României, Rusiei, Turciei şi Ucrainei.

"Deşi o criză bancară sistemică a fost evitată în regiune, capitalizarea adecvată a sistemului bancar rămâne un obiectiv principal", a spus Mirow. Înfiinţată în 1991 la sfârşitul Războiului Rece, pentru a ajuta fostele ţări comuniste să se adapteze la pieţele libere, BERD a anunţat că va cheltui suma record de 7 miliarde euro în acest an, în investiţii în regiunea în care operează, pentru a combate cea mai gravă criză financiară de la căderea de acum 20 de ani a Zidului Berlinului.

Avertismentul BERD vine în contextul în care Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) a urcat în iunie estimările privind evoluţia economiilor celor 30 de state membre, pentru prima dată în ultimii doi ani, în contextul unor semne de revenire în SUA.

Astfel, economia zonei OCDE va scădea cu 4,1% în 2009 şi ar trebui

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum 2 ore
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Elena Lasconi: „Este posibil un dialog cu PSD. Un guvern de uniune națională după alegerile parlamentare e FOARTE POSIBIL”

Gandul acum 42 minute
Elena Lasconi a declarat, în direct la Observator, că va purta discuții cu partidele politice care doresc să păstreze țara pe drumul european și euroatlantic, inclusiv cu Partidul Social Democrat, și că nu exclude un guvern de uniune națională. Lasc

Vicepreședintele CNA solicită demisia ministrului Digitalizării: „A fost la sediul TikTok să discute despre pregătirea alegerilor, fără să informeze autoritățile, fără mandat”

HotNews acum o ora
Vicepreședintele Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), Valentin-Alexandru Jucan, i-a cerut miercuri demisia ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, pe fondul scandalului provocat de promovarea masivă de care a avut p

Ţările nordice, ţările baltice şi Polonia vor spori sprijinul şi muniţia pentru Ucraina

News.ro acum 12 minute
Statele nordice, ţările baltice şi Polonia au anunţat miercuri că în lunile următoare vor spori sprijinul pentru Ucraina, inclusiv pentru industria de apărare a ţării, şi vor investi în punerea la dispoziţie a mai multor muniţii, relatează Reuters.

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 6 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 6 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 4 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

SUA îndeamnă Ucraina să reducă vârsta de mobilizare la 18 ani pentru a consolida Armata – oficial american

HotNews acum 22 minute
Ucraina trebuie să ia în considerare scăderea la 18 ani a vârstei pentru mobilizarea în armată, astfel încât să asigure efectivele necesare pe front în războiul cu Rusia, ale cărei trupe mai numeroase şi mai bine echipate înaintează în estul Ucraine

A treia seară de proteste naţionale împotriva lui Călin Georgescu

Mediafax acum 37 minute
Mii de tineri protestează în marile oraşe din România împotriva lui Călin Georgescu, candidatul la preşedinţie, după ce a câştigat primul tur al alegerilor. Protestatarii scandează lozinci precum „O ţară ca afară nu e legionară” şi „România, nu uita

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/5°
Constanta
acum

mie.

3°/9°
joi

5°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/7°
joi

2°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

5°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°