Persoanelor juridice li se poate aplica pedeapsa complementară de interzicere a participării la procedurile de achiziţii publice pe o perioadă de unu până la trei ani, potrivit prevederilor noii Legi penale, publicate astăzi în Monitorul Oficial. În afara acestei prevederi, conform actului normativ citat, pedepsele aplicabile persoanei juridice sunt amenda, definită drept pedeapă principală, precum şi dizolvarea, suspendarea activităţii, închiderea unor puncte de lucru ori plasa
Persoanelor juridice li se poate aplica pedeapsa complementară de interzicere a participării la procedurile de achiziţii publice pe o perioadă de unu până la trei ani, potrivit prevederilor noii Legi penale, publicate astăzi în Monitorul Oficial.
În afara acestei prevederi, conform actului normativ citat, pedepsele aplicabile persoanei juridice sunt amenda, definită drept pedeapă principală, precum şi dizolvarea, suspendarea activităţii, închiderea unor puncte de lucru ori plasara sub supraveghere judiciară, toate aceste fiind definite drept "pedepse complementare".
Dizolvarea persoanei juridice are ca efect deschiderea procedurii de lichidare, "o copie a dispozitivului hotărârii definitive de condamnare prin care s-a aplicat această pedeapsă va fi comunicată, de îndată, instanţei civile competente, care va proceda la desmenarea lichidatorului", potrivit art.139 (3) din legea amintită.
Dizolvarea unei persoane juridice se aplică atunci când aceasta s-a constituit în scopul săvârşirii de infracţiuni ori când obiectul său de activitate a fost deturnat în scopul comiterii de infracţiuni.