În mod cert, căldurile şi ploile ultimelor săptămâni au potolit setea noastră de muzică petrecută în spaţiile tradiţionale. Iniţiative neaşteptate vin să ne schimbe dispoziţia. Cine putea să prevadă, spre exemplu, faptul că Banca Naţională a României va susţine în perioada lunilor caniculare un şir de evenimente artistice, inclusiv muzicale? E drept, sunt adresate prioritar mediului bucureştean bancar, unui public purtător de "gulere şi manşete albe", invitaţilor.
Fac parte din programul "Zilele Culturale ale Băncii Centrale Europene", succesiune de evenimente ce vor culmina în această toamnă în Germania, la Frankfurt, România fiind de această dată ţara organizatoare a întregului serial de manifestări artistice.
Nu mai departe decât zilele trecute, salonul "Mitiţă Constantinescu" al sediului din str. Doamnei a inaugurat acest sezon al evenimentelor artistice estivale. Pe cât de atractiv, pe cât de fascinant ca talent artistic, pe atât de pitoresc este Harry Tavitian; a oferit un spectacol pianistic de indicibilă savoare, de cutremurătoare forţă a comunicării. Nu de azi, nu de ieri, Harry dezvoltă un idiom artistic de o pregnantă originalitate, definind - într-un mediu al întâlnirilor de semnificaţie - o zonă spiritulă în care Balcanii, Dobrogea natală, ajung a dialoga cu un spaţiu spiritual cu totul particular, cel a Caucazului, patria îndepărtată a strămoşilor săi. Este un fenomen de autentică transculturalitate ce îmbină elemente dansante ale Orientului, ale folclorului românesc transilvan cules de Bela Bartok, sonorităţi ale jazz-ului tradiţional. Comunicarea, forţa adresării, culorile substratului armonic, spectacolul pianistic, totul poartă marca acestei captivante personalităţi care este Harry Tavitian.
La începutul acestei săptămâni, tot la B.N.R., tinerii artişti performeri ce alcătuiesc Romanian Piano Trio au oferi