Nu cred să fi citit de prea multe ori în literatura română sau în cea străină pagini de proză de o asemenea aparentă simplitate, dar şi profunzime. (...) Nu cred să fi citit de prea multe ori în literatura română sau în cea străină pagini de proză de o asemenea aparentă simplitate, dar şi profunzime. Publicat, nu demult (Editura Brumar, Timişoara), volumul intitulat PENTRU CĂ ÎMI DĂ MĂNA şi semnat Dan V. Poenaru – profesor universitar şi doctor cunoscut şi respectat pentru precizia diagnosticelor şi priorităţilor sale în Chirurgia modernă, pentru ingeniozitatea tehnică a unor rezolvări găsite „pe loc“ în timpul intervenţiilor chirurgicale – face o notă distinctă. Ilustraţiile, inconfundabile, cu semnătura maestrului Ştefan Popa Popa’s, adaugă, în consonanţă cu textul, umor discret şi distincţie. Semn că artistul l-a citit pe scriitor. Cartea, cu un format mic, însumează 107 pagini (inclusiv cele tehnice), lăsând impresia că poate fi citită în tren, în autobuz sau chiar în pauza de masă a unei zile obositoare. Dacă o deschizi şi parcurgi câteva pasaje, constaţi că nu este deloc aşa. Cele 16 capitole, printre care Dumnezeu să-l odihnească pe Stalin, Tulumba pompierilor, Pentru că îmi dă mâna, Vocea experienţei, Orientare politică, Obiceiuri populare din Suceava, inclusiv De profesie Anamneut (prefaţa semnată de dl Marcel Tolcea, în consonanţă cu întregul volum) dezvăluie, într-un evantai de perspective surprinzătoare, lumea medicală românească, ancorată prin nevăzute şi subtile legături în lumea reală. Mulţi scriitori – sau dintre cei care aspiră încă la statutul de scriitor profesionist – ar plesni de invidie citind acest volum cu pagini micuţe, cu cel mult 1.200 semne pe pagină, dacă numărăm şi spaţiile libere.

Cum a reuşit?! Simplu, aş zice. Pentru că îi dă mâna! Pentru că a trăit şi are – de la mama natură – putere de sinteză (incredibilă uneori)