Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Saulia si Cucerdea vor avea terenuri de fotbal cu nocturna

Publicat in Zi de zi - Mures, vineri 24 iulie 2009 ·

Consiliului local al comunei Cucerdea a hotarât si aprobat noii indicatori tehnico-economici ai obiectivului de investitii prin care se prevede alimentarea cu apa potabila a localitatii. “Proiectul consta în alimentarea cu apa potabila a comunei si racordarea la reteaua de apa. Hotarârea este luata conform Ordonantei de Guvern nr. 7 din 2006. Lucrarea propriu-zisa a fost scoasa la licitatie zilele trecute, iar firma câstigatoare este SC Geiger”, a declarat primarul comunei Cucerdea, Ioan Oltean. De lucrare vor beneficia 250 de familii, iar valoarea proiectului va fi de aproximativ 1,7 milioane lei, bani proveniti de la Guvernul României.

Alte proiecte contractate la ora actuala sunt lucrarile care prevad reabilitarea Caminului cultural din Bord, pietruirea unui drum comunal în Cucerdea, precum si construirea a doua terenuri de fotbal cu nocturna atât în Saulia cât si în Cucerdea. “Caminul cultural din Bord va servi la activitatile socio-culturale ale locuitorilor comunei noastre. În ceea ce priveste pietruirea drumului pot spune ca vor fi pietruiti 19 kilometri, ceea ce va duce la o îmbunatatire a cailor de acces în comuna noastra. Ultimul proiect consta în construirea a doua terenuri de fotbal cu nocturna atât în seulia cât si în Cucerdea. Lucrarile fiind contractate si licitate am facut solicitari la Guvernul României si la institutiile locale prin care am solicitat bani pentru terminarea proiectului. Noi ne-am exprimat dorinta ca proiectul sa fie finisat în cel mai scurt timp”, a adaugat Ioan Oltean.

Alte proiecte în curs de realizare sunt cele aprobate prin masura 322 “Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunatatirea serviciilor de baza pentru economia si populatia rurala si punerea în valoare a mostenirii rurale".

Proiectul prevede modernizarea si asfaltarea drumului, reabilitarea Caminului cultural din saulia si Cucerdea precum si reabilitarea

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE: Candidatura Dianei Şoşoacă, respinsă de Biroul Electoral Central / Ce spune Şoşoacă / Cinci candidaturi validate / AUR: Respingerea candidaturii Dianei Şoşoacă reprezintă o nouă lovitură dată democraţiei / Anunţul BEC

News.ro acum 2 ore
Candidatura Dianei Şoşoacă a fost respinsă, sâmbătă, de Biroul Electoral Central. BEC a validat cinci candidaturi - George Simion, Elena Lasconi, Lavinia Şandru, Cristian Terheş şi Banu-Muscel John-Ion. UPDATE: ”Astăzi, BEC mi-a validat candidatura

BEC sesizează organele de urmărire penală privind listele de susținători ale candidatului independent John-Ion Banu-Muscel

Ziua Constanta acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că, în ședința din 15 martie 2025, a decis sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la listele de susținători depuse de candidatul independent John-Ion Banu-Muscel. Biroul Electoral Central (BEC) a a

UPDATE - Candidatura lui Victor Ponta, contestată la Curtea Constituţională – Este acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat / Şedinţă la ora 17.00

News.ro acum 2 ore
Candidatura lui Victor Ponta a fost contestată la Curtea Constituţională, acesta fiind acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat. Judecătorii se vor reuni la ora 17.00 UPDATE: ”În data de 15

Farul Constanța Denis Alibec, în lotul României pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino

Ziua Constanta acum o ora
Selecționerul echipei national de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 26 de jucători pentru startul tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 (15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă). România susține în ac

CNA cere TikTok să elimine materialele care instigă la violență împotriva membrilor BEC

HotNews acum 37 minute
BEC a sesizat organele de urmărire penală și Consiliul Naţional al Audiovizualului, după ce membrii săi au fost amenințați pe rețelele sociale. CNA a anunțat vineri seară că „a primit și procesat deja informațiile de la Biroul Electoral Central”, ia

BEC anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă: Cinci candidaturi înregistrate şi cinci respinse. LISTA

HotNews acum o ora
Biroul Electoral Central anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă, precizând că cinci candidaturi au fost înregistrate şi cinci au fost respinse. BEC anunţă că, în şedinţa de astăzi, 15 martie, a adoptat următoarele decizii: Decizie p

Vremea la extreme: de la 28 de grade Celsius la posibile ninsori în Capitală!/ANM anunță cod galben de ploi și vânt puternic în jumătate de țară

Gandul acum 36 minute
Vremea o ia razna și își arată extremele: în doar 3 zile, Capitala ar putea trece de la temperaturi de 28 de grade Celsius la ninsori! În plus, ANM tocmai ce a anunțat cod galben de ploi și vânt puternic în jumătate de țară. Așadar, bucureștenii vor

Ilie Bolojan, după summitul virtual convocat de Keir Starmer: Am subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina şi pentru eforturile de asigurare a unei păci durabile şi corecte

News.ro acum 21 minute
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a afirmat, sâmbătă, după summitul virtual convocat de prim-ministrul britanic Keir Starmer, în urma discuţiilor dintre Ucraina şi SUA de la Jeddah, că a subliniat angajamentul României de a continua

Lotul naţionalei de tineret pentru dubla de verificare cu Portugalia şi Ţările de Jos

News.ro acum 2 ore
Naţionala de tineret a României va disputa în luna martie două meciuri de verificare, în deplasare împotriva Portugaliei, şi pe teren propriu, împotria reprezentativei Ţărilor de Jos, acesta din urmă fiind ultimul meci în faţa propriilor suporteri î

Bolojan: România și Marea Britanie rămân coordonate în sprijinul pentru Ucraina

Mediafax acum 28 minute
„Mulțumesc, Keir Starmer, pentru organizarea unei întâlniri foarte bune astăzi. Coordonarea noastră strânsă în acest proces rămâne esențială”, scrie Bolojan. Președintele interimar a subliniat angajamentul României de a sprijini în continuare Ucrain

Vremea

București
acum

23°
sâm.

14°/24°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/6°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

26°
sâm.

12°/26°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/1°
Timisoara
acum

17°
sâm.

11°/19°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°