(continuare din numărul trecut)

Destinatar: Marta Petreu

Dragă Marta,

Titlul tău, Diavolul şi..., este cel care a generat titlul meu. Şi, până la urmă, Marta, despre care diavol vorbim? Despre cel al Inchiziţiei? Despre cel care vrea răul şi face binele, din literatura universală, despre cel ghiduş din literatura română, despre cel cu coarne şi coadă, despre care? Un cercetător trebuie să-şi definească termenii, un gazetar din categoria pomenită în titlul meu, nu. Cred însă că nu ţi-aş fi scris aceste scrisori dacă nu m-ar fi surprins alte două caracteristici ale aceluiaşi tip de gazetărie, prezente în cartea ta: cea mai jenantă e luarea peste picior, paragraf cu paragaf, a lui Sebastian. Am crezut întotdeauna că în deontologia unui cercetător trebuie să fie o atitudine fair play, de respectare a personajului de care te ocupi. Şi a doua: nu-i dai niciodată cuvântul ca să se apere, deşi prilejuri ar fi fost destule, cauţi în el numai ce ar stârni curiozitatea unui public avid de rău.

Am reconstituit din carte portretul lui Sebastian. Varianta scurtă: un drac şi un masochist, în sensul tare al cuvântului. Varianta extinsă: un june arivist, "din ce în ce mai arogant" sau "arogant şi dezagreabil", iubitor de privilegii, gata să dea lecţii tuturor şi pe orice subiect, să "decapiteze", să facă "execuţii" (jurnalistice) şi să facă victime "ţintite ca la tir", "turmentat de adoraţie" pentru Nae Ionescu, dar şi "încântat de sine", un om care laudă miniştri ca să primească burse, ins de extremă dreaptă, care îşi aplică umorul "drăceşte", iar după ruptura din 1934, depresiv, beţiv, îşi pierde nopţile prin "crâşme" şi a doua zi se plânge de oboseală. Fără nimic bun în el, fără nici o calitate, un sclav, un om iritant. Nu-i acorzi, în toată cartea, nici măcar o circumstanţă atenuantă, darămite o însuşire pozitivă. Su