Volumul de poezie al lui Marius Oprea, America! America! respiră, în ciuda renumelui când optzecist, când nouăzecist al poetului, o sensibilitate cu desăvârşire douămiistă. Aerul de confesiune organico-lirică, pe care tinerii poeţi douămiişti şi l-au însuşit cu discreţie, pătrunde şi în poezia lui Marius Oprea. Atenţia încordată până la halucinaţie asupra propriului trup şi a propriilor mişcări interioare este binecunoscută tinerilor poeţi români. Iar Oprea adaugă acestor tipicuri contemporane o doză proprie de melancolie - însă lipsită, din fericire, de orice urmă de patetism - şi o muzicalitate foarte plăcută.

Cum se face că autorul Marius Oprea reuşeşte să fie un important cercetător al istoriei contemporane, scriind volume documentare foarte convingătoare despre istoria perioadei comuniste (a publicat de curând volumul semidocumentar foarte bine primit de specialişti Şase feluri de a muri) şi să fie - totodată - un poet cu o sensibilitate de poet? Atunci când abordează chestiuni politice, trecute sau prezente, ia o atitudine serioasă şi creditabilă, iar când scrie poeme este un poet care trăieşte liric. Aşadar, se pare că Marius Oprea şi-a consolidat un renume de autor, dar cu două roluri întru totul deosebite şi care nu se influenţează reciproc.

America! America! este un volum notabil, proaspăt şi care - în ciuda titlului - nu prea are legătură cu America. Fireşte, veţi spune, că poeţii îşi construiesc nişte spaţii numai ale lor pe care le numesc într-un mod arbitrar, după gustul şi inspiraţia lor. Şi că ar fi o naivitate ca noi, cititorii, să cautăm în cartea lui Marius Oprea tocmai America, acea ţară pe care chiar şi în mod obiectiv o vedem confuz de la o asemenea depărtare. Nu este nici măcar America lui Alain Ginsberg, fiindcă de aceea se apropie mai mult România lui Ianuş, decât America lui Marius Oprea. De fapt, în această ca